Mag. Dr. Petra Steinmair-Pösel din cadrul Institutului de Etică Socială al Facultății de Teologie Romano-catolică, Universitatea Viena a susținut cu mai mulți ani în urmă la Cluj două cursuri. Tema cursurilor este cea care a dat titlul articolului de față, însă abordarea problematicii deschide drumul unui posibil răspuns al tuturor Bisericilor creștine la probleme spinoase, ce afectează și pun între paranteze binele comun al societății, la care suntem chemați să participăm fiecare.
Punctele centrale dezvoltate de dr. Petra Steinmair-Pösel în cadrul prelegerilor de la Cluj au fost: 1. „Urma de picior” ecologică lăsată de om pe planetă; 2. Ce este sustenabilitatea?; 3. Marile provocări și încordări; 4. Atitudini românești și austriece față de problema sustenabilității; 5. De ce este așa de greu să schimbi atitudinile oamenilor?; 6. De ce sustenabilitatea este o problemă teologică?; 7. Perspective ale unei societăți sustenabile. Desigur că următoarele rânduri nu fac decât să redea în linii generale mesajul teologic al cursurilor, mesaj pe care încerc să-l adaptez ritmului social de manifestare al urbei locale.
Este un loc comun faptul că secolului XX a opus la nivelul confruntărilor politice cele doua blocuri, Estul și Vestul, care și-au împărțit reciproc sferele de influență. În prezent, datorită consumului plural și excesiv al resurselor planetei, în care America, Europa și Rusia sunt contramodele de viață, rivalitatea secolului XXI va fi transpusă în confruntarea celor două emisfere ale lumii, Nord și Sud. Cine pe spatele cui trăiește? E foarte clar. Noi, cei din emisfera nordică, trăim pe spatele resurselor care s-ar cuveni, de fapt, emisferei sudice. Faptul că liberalismul a adus o creștere economică constantă țărilor care au adoptat acest nivel de guvernare ne-a adus în situația de a ne întreba: Și totuși. Care este prețul unei creșteri economice indiferentă față de resursele limitate ale Terrei? Răspunsul vine, atât pe fondul dezechilibrelor ecologice majore la care asistăm în prezent, cât și pe valul de proteste create de nedreptatea/injustiția socială, datorată accesului inegal al statelor la resursele lumii.
În limbajul cotidian, interogația ar fi: Peste câte cadavre trebuie să calci, pentru a ajunge cineva? Ca să fi cineva, trebuie să ai ceva ori dacă nu ai ceva, nu ești cineva. Apune semnul de egalitate între a fi și a avea constă în cauza principală a nedreptății sociale, ceea ce se constituie ca marea critică îndreptată împotriva societăților capitaliste de astăzi, în contrast cu care neomarxismul redevine (din nou și din nefericire) la modă în sferele de gândire vestică. Așadar, în contextul în care Europa experimentează limita superioară a creșterii economice, întrebarea care se naște din aceasta vizează în mod direct problema raportului între cât consumăm în mod real și cât suportă planeta. Sustenabilitatea comportă, astfel, trei dimensiuni: 1. ecosistemul planetar afectat de către om prin exploatare; 2. profitul economic ca urmare a unei producții mai mari; 3. societatea umană spre binele căreia se îndreaptă politicile economice ale guvernelor.
Mutatis Mutandis. Ce are de-a face Biserica Ortodoxă cu sustenabilitatea și dreptatea socială? Nu cumva rolul ei e acela de a da canoane și de a conserva dogme? Ei bine, nu! Sau, cel puțin, nu la modul acesta. În măsura în care Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a făcut din ecologie o prioritate a misiunii sale de pastorație, el a înțeles că dezechilibrele ecologice și injustiția socială ne afectează pe toți în aceeași măsură. Aici, Biserica Ortodoxă e prima care vorbește despre valoarea persoanei, în detrimentul individului și rolului creștinului de a sfinți creația, nu de a o distruge. Ceea ce poate face Biserica este să afirme și să încurajeze valorile creștine ale lumii, în care creația este bunul comun al fiecăruia și al tuturor. Ce pot face administrațiile locale? În primul rând, să dezbrace haina injustiției sociale și a consumului pe care o îmbracă la momentele „zilele orașului”, dând mii de euro unor trupe de muzica ușoară și încurajând consumul de alcool al tinerilor, în detrimentul categoriile sociale defavorizate, a mizeriei, a nesiguranței și a dezordinii pentru care se pare că nu există capăt. Mi-aș dori să începem prin a sărbători„zilele orașului”, aducând în conștiința colectivă faptul că urbea e locul nostru comun de viețuire, pe care am putea să-l înfrumusețăm prin inițiative ecologice, curățenie generală, dreptate socială și înfrumusețare urbanistică. Până la urmă, dacă tot le spunem „zilele orașului” să sărbătorim orașul!
Cu toate acestea, se pare că sarcina principală pentru o societate sustenabilă le revine economiștilor, cei ce au chemarea de a gândi pentru mediul politic, planuri pe durată lungă și foarte lungă în care reducerea consumului și dezvoltarea unor noi tehnologii de exploatare a resurselor, care să fie capabile să susțină dorința de creștere economică. Altminteri e o certitudine la nivelul oamenilor de știință că în câțiva zeci de ani vom fim martorii unei catastrofe ecologice de proporții mondiale.
Pr. Dr. Cezar UNGUREANU
Articolul Dreptatea într-o lume limitată: Sustenabilitate, Etică și Spiritualitate apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
