Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident de circulație ce a avut lco duminică dimineața la nodul rutier de la autostrada A3 și A10. În accident cu fost implicate trei mașini în care se aflau șapte persoane.
La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, unde au găsit trei autoturisme avariate, fără persoane încarcerate in acestea.
Toate cele șapte persoane au fost consultate de către echipajele SMURD și SAJ la locul accidentului, dintre care un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de aproximativ 40 de ani, au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Conform primelor evaluări aceștia erau conștienți și cooperanți.
Articolul Accident cu trei mașini la nodul de autostradă de la Turda: Doi răniți apare prima dată în ziarulfaclia.ro.