April 19, 2026

Seceta pedologică moderată şi puternică se menţine în cultura porumbului neirigat din regiunileTransilvania, Maramureş, Dobrogea şi Banat, dar şi în alte zone de cultură din ţară, unde se va produce o depreciere treptată a stării de vegetaţie, potrivit prognozei de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada următoare. Specialiştii ANM avertizează că la culturile prăşitoare se va înregistra fenomenul de ofilire temporară şi răsucire a frunzelor în orele de amiază, îngălbenirea şi uscarea prematură a acestora, precum şi forţări stadiale, ca urmare a menţinerii temperaturilor ridicate din aer, situate peste pragurile biologice critice de rezistenţă a plantelor (30 – 32 grade Celsius), asociate cu deficite de apă în sol. Totodată, pe terenurile afectate de seceta pedologică se va produce o depreciere treptată a stării de vegetaţie la culturile de porumb şi de floarea-soarelui, cu efecte negative asupra potenţialului productiv.

Stare de vegetație slabă unde nu este apă

Seceta pedologică în cultura de porumb neirigat se va manifesta în aproape toată ţara, pe parcursul următoarelor zile, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 19 – 25 iulie. „Rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura de porumb neirigat, se va încadra în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă) în cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureş, Dobrogea, Banat şi Crişana, pe suprafeţe agricole extinse din Oltenia, local estul, sudul, vestul, nordul şi nord-estul Munteniei, nordul și estul Moldovei. Aprovizionarea cu apă a solului va prezenta valori satisfăcătoare în cea mai mare parte a Moldovei și parțial a Transilvaniei local în nordul, vestul, estul, nord-vestul, centrul, izolat sudul Munteniei şi estul Olteniei. Totodată, pe terenurile afectate de seceta pedologică se va produce o depreciere treptată a stării de vegetaţie la culturile de porumb şi de floarea-soarelui, cu efecte negative asupra potenţialului productiv. Ca urmare, procesele de creştere şi dezvoltare la toate culturile agricole se vor desfăşura normal pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă în sol, iar în zonele afectate de seceta pedologică din sud-estul, sudul, vestul şi local centrul ţării, evoluţia fenologică la speciile prăşitoare va fi încetinită, starea de vegetaţie a plantelor menţinându-se medie şi slabă (deprecierea aparatului foliar prin îngălbenire/uscare, boabe şiştave la porumb şi seminţe seci la floarea-soarelui)”, se arată în prognoză.

Grâul de toamnă se poate treiera la timp

La grâul de toamnă va fi posibilă finalizarea lucrărilor de recoltare în majoritatea regiunilor agricole, iar la culturile întârziate fenologic se va definitiva maturitatea în ceară (100%), aflându-se predominant la maturitate deplină (10-100%) şi recoltare. Porumbul va parcurge apariţia paniculului, înflorirea şi mătăsirea (10-100%), în majoritatea zonelor agricole. La hibrizii extratimpurii şi timpurii din zonele de câmpie se va continua maturitatea în lapte (10-50%).
Cultura de floarea-soarelui se va afla la creşterea capitulului (60-100%), înflorirea (40-100%) şi maturitatea ceară (20-100%) pe aproape întreg teritoriul agricol, cu o stare de vegetaţie pe ansamblu bună şi medie, respectiv medie şi slabă pe terenurile afectate de seceta pedologică. La sfecla de zahăr se vor înregistra alungirea şi îngroşarea axei hipocotile (30-100%), iar la cartoful pentru consum, formarea şi creşterea tuberculilor (60-100%), înflorirea (40-100%), precum şi uscarea prematură a vrejilor la soiurile de vară. La speciile de seminţoase (măr, păr) predominante vor fi creşterea fructelor şi acumularea zahărului, iar la sâmburoase (cais, piersic şi prun), maturarea fructelor şi recoltarea acestora.
Viţa-de-vie va parcurge creşterea frunzelor şi lăstarilor, precum şi dezvoltarea boabelor, în toate podgoriile.

Toate la vremea lor

Condiţiile meteorologice vor fi favorabile desfăşurării lucrărilor agricole specifice (fertilizări, erbicidări, praşile mecanice, tratamente fitosanitare, recoltare etc.) în special în zilele fără precipitaţii, conform specialiştilor ANM. Operațiunile trebuie executate la vremea lor. Pe parcursul săptămânii viitoare, vremea normală sub aspect termic la începutul perioadei va intra într-un proces de încălzire treptată, în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 16 şi 27 grade în primele zile, apropiată de mediile multianuale, şi 20 – 31 grade în restul intervalului, abaterile termice pozitive fiind de 1 – 6 grade, în toate zonele de cultură. Temperatura maximă a aerului se va încadra între 24 şi 39 grade, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între 8 şi 24 grade la nivelul întregului teritoriu agricol, cele mai scăzute valori fiind posibile în estul Transilvaniei. Sub aspect pluviometric, se întrevăd ploi locale sub formă de aversă, dar şi torenţiale, fiind însoţite de descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări temporare ale vântului, în aproape toată ţara. B.P.

Articolul Seceta afectează sever culturile neirigate din Transilvania apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *