Un simbol al modernismului socialist, ignorat ani la rând, a primit recunoașterea oficială. Palatul Telefoanelor din Cluj-Napoca a intrat în patrimoniul industrial construit și devine monument istoric. Dar care va fi viitorul acestei clădiri?
Palatul Telefoanelor din Cluj-Napoca, aflat pe strada Poștei nr. 2, a fost oficial clasat ca monument istoric, în urma publicării în Monitorul Oficial nr. 604 a Ordinului Ministerului Culturii nr. 3177/2020, semnat în 27 iunie 2025. Clădirea, proiectată de arhitectul Vasile Mitrea, a fost inclusă în categoria II – arhitectură, grupa B (monument), fiind recunoscută ca un reper al arhitecturii moderniste din perioada socialistă.
Declararea Palatului Telefoanelor drept monument istoric marchează o schimbare de paradigmă în privința modului în care ne raportăm la patrimoniul arhitectural recent. Nu doar bisericile baroce și palatele seculare merită protecție, ci și clădirile moderne, care spun povestea unei epoci trecute, cu toate controversele ei.
Ziarul Făclia a stat de vorbă cu arhitectul Vasile Mitrea pentru a afla câteva dintre secretele clădirii, cum a fost gândită și care ar putea fi utilitatea acestui edificiu în viitor. Reputatul arhitect atrage totodată atenția cu privire la necesitatea promovării unei politici a patrimoniului, subliniind că „patrimoniul face parte din identitatea orașului, iar această identitate trebuie conservată pentru că reprezintă un atuu în competiția dintre orașele din țara noastră”.
Domnule arhitect, Palatul Telefoanelor din Cluj-Napoca este prima clădire construită în anii socialismului care devine monument istoric. Sunteți arhitectul acestei clădiri și vă rog se ne spuneți cum a apărut acest proiect?
Vasile Mitrea: Când am prezentat proiectul, miza a fost foarte mare pentru că dacă nu era aprobat trebuia să restitui salariul pe perioada în care am lucrat la proiect.
Era mai mult de jumătate de an, dar am avut un mare noroc cu domnul profesor Daicoviciu, care, când am ajuns la județ, zice, domnule, eu știu ceva despre domnul arhitect și dacă el crede că e bine ceea ce a făcut, haideți să-l sprijinim și aprobăm lucrarea. Și dacă la București nu vor fi de acord, se întâmplă ce s-a întâmplă.
Sfida practica din acea vreme
Era un singur proiect, cel pe care îl prezenta Institutul de Proiectări. Nu era cu variantă. Și la București am avut iarăși noroc, că au fost în comisie niște oameni care au zis: să-i dăm dreptul să se realizeze proiectul în cauză. Până la urmă s-a realizat. Noroc că a fost cotat ca un fel de sfidare a practicii curente. De ce? Pentru că eu am a fost obligat să țin seama de faptul că era foarte multă tehnologie care avea pretenția să aibă un luminat minim uniform și destul de puțin, deci nu cu multe ferestre. Atunci mi s-a părut că un perete în care să facem un iluminat împușcat de jos până sus ar satisface cerințele lor. Și au fost mulțumiți că într-adevăr le convine pentru ceea ce pretind utilajele și s-a realizat. A fost cu cântec și realizarea, pentru că acolo au trebuit făcute niște panouri prefabricate de 4 metri/4 metri și ceva. Iar panourile astea nu erau panouri simple, cum se făcea pe vremea respectivă: un panou cu o gaură pentru fereastră sau pentru ușă și cu asta basta. Aici trebuia pentru fiecare panou să-mi facă un cofrag.
Și ca atare a costat destul de mult realizarea și a fost și cu bătaie de cap pentru constructori, pentru că la un moment dat aceste panouri se întâlneau undeva și mai apăreau niște rosturi, alea trebuiau aranjate în așa fel încât să nu să se vadă fațada.
Rep: Când ați început proiectul, ce v-ați gândit să scoateți în evidență prin această clădire?
Vasile Mitrea: O dată am încercat să respect ce mi-a cerut beneficiarul: tehnologia. Apoi a fost condiția asta cum să asigur un iluminat uniform și aia însemna că să nu fie concentrat pe o fereastră sau pe un ecran, ci să fie distribuit uniform pe peretele respectiv. Aici a mai contribuit și faptul că la Mănăstirea Franciscană erau în câteva locuri niște ferestre la care li se zicea, pe vremea aia, ferestre împușcate. Deci nu țineau seama de o anumită ordine, ci unde dorea arhitectul să pună fereastra în funcție de ce era în spate. Dacă era un WC se punea o anumite fereastră, dacă era un birou, alte fereastre. După aceea a fost încă un aspect care m-a interesat foarte mult. Când s-au făcut săpăturile s-a depistat un traseu din perioada medievală, din secolul XIV, care trecea pe sub centrala mea.
Și am zis, domnule, atunci, haideți să încercăm să aducem aminte generațiilor care vin că pe aici a trecut zidul fortificației din secolul al-XIV-lea. Ca dovadă am zis că o fațadă care amintește de o zidărie din blocuri de piatră se apropie ca idee. Apoi, în trotuarul de pe partea dreaptă a clădirii am marcat denumirea Napoca, în așa fel încât să se știe că pe acolo a trecut zidul. După ce clădirea a fost preluată de Orange s-a desființat stema Clujului, s-a desființat decorația care reprezenta sunetul, făcute de artiști plastici, după aceea un perete decorativ, care iarăși reprezenta comunicațiile în general și au spart și trotuarul. Nu știu de ce îi deranja unde scria „Napoca”. Apoi ne-am trezit că centrala automată nu prea mai este necesară.
N-am fost întrebat ce aș putea să propun și a urmat o perioadă de tăcere iar în acest an a apărut anunțul de vânzare a clădirii.
În acest context s-a constituit o comisie ad-hoc din mai mulți arhitecți care s-a dus la primărie, la domnul viceprimar, care a zis că nu poate să preiaclădirea pentru că, deocamdată, primăria se ocupă cu Hotelul Continental. Domnul Tarcea a mai spus că Primăria se va ocupa și de clădirea telefoanelor când va fi declarată monument istoric. Între timp, o echipă, iarăși, care a considerat că edificiul merită atenție, a reușit în 2022 să obțină decizia pentru a fi declarată clădire de patrimoniu. Din păcate, n-a apărut decât anul acesta în Monitorul Oficial. În momentul de față rămâne de văzut dacă Primăria își însușește această clădire, dacă o cumpără, sau, dacă nu, să vedem cei care vor dori să cumpere clădirea ce dorințe ar avea. Evident că nu vor fi tentați să păstreze fațadele actuale. Și atunci a venit o idee că, domnule, ce ar fi să facem un concurs de idei? Adică ce destinație s-ar putea găsi în așa fel încât, așa cum arată clădirea, să răspundă destinației respective.
Rep: Domnule profesor, din moment ce e clasată, nu se mai poate interveni cu absolut nimic asupra ei, nici măcar la fațadă?
Vasile Mitrea: Teoretic așa e. Dar așa cum s-a întâmplat și pe strada Mihail Kogălniceanu și pe alte străzi, una se decide, de exemplu în Comisia Locală de Patrimoniu și, ajungând la București, se mai întâmplă și altceva. Așa am pățit și cu Piața Mihai Viteazu. Eu am făcut o propunere care ținea seama de mai multe lucruri, dar a avut un cuvânt greu de spus sculptorul care a făcut statuia. Și ce a spus el mi-a modificat proiectul. Iar de ce spuneam mai înainte, de exemplu, la clădirea telefoanelor, parterul a fost deja închiriat pe șase ani de zile și se va face o cafenea.
Aici am avut o discuție cu proiectantul și cu beneficiarul și s-a acceptat să se facă foarte puține modificări, deci să se păstreze cam ceea ce a fost. Legat de cele patru etaje, acolo ar putea să fie ori o arhivă, ori un muzeu care oricum are nevoie să-și facă un iluminat propriu, ori să se depoziteze arhivele primăriei și alte asemenea soluții. Deci s-ar putea găsi soluții care să împace primăria sau pe viitorul beneficiar.
Rep: Cum se încadrează acum clădirea după noile intervenții care au fost făcute în anii 90 pe strada Barițiu? Mă refer aici la cele două clădiri pentru sedii de bănci, apoi avem clădirea din sticlă de pe colțul cu strada Gh Doja, în prezent Ferdinand. Au mai apărut clădiri și pe strada Victor Deleu, peste vestigiile romane. Deci nu se mai raportează acum clădirea doar la Mănăstirea Franciscană, fiind o altă configurație.
Vasile Mitrea: Pe vremea socialistă, patrimoniul nu era ceva care să fie respectat întru totul. Da, se zicea, avem patrimoniul, dar se zicea să împăcăm și prezentul și patrimoniul. Cu ce deranjăm strada Barițiu? Strada Barițiu făcea parte din centrul istoric al Clujului, deci integral e patrimoniu. Dar intervențiile care se fac trebuie să țină seama de regimul de înălțime, de alinieri, de modul în care sunt tratate fațadele. Deci acum sunt niște condiții severe în ceea ce privește intervențiile.
Din păcate, clădirea care se află în imediata apropiere a telefoanelor, care se unește incorect cu clădirea telefoanelor, a obținut avizul. Acum trebuie întrebată primăria sau comisia? Normal ar fi fost ca acel colț să nu fie ocupat pentru că sfidează clădirea veche a Poștei. Plus că o sfida și pe aceasta. Deci erau foarte multe condiționări care, din păcate, nu au ținut seama de ele.
Rep: Deci spuneți că poate fi găsită o utilitate la această clădire, chiar dacă e monument istoric?
Vasile Mitrea: Dacă Primăria dorește, și ar fi bine să o cumpere, se găsește o soluție. Primăria are drept de preemțiune, deci primul care are voie să o cumpere. Dacă vine alt beneficiar, se vor pune aceste condiții.
Rep: Credeți că e bine să continue procesul de prezervare a clădirilor industriale? Și clădirea telefoanelor face parte mai mult din sfera patrimoniului industrial construit. Ar fi bine (de )continuat acest proces și să se identifice și alte clădiri care să fie clasate și protejate?
Vasile Mitrea: În primul rând acest centru istoric merită toată atenția pentru că el este trecut pe lista de patrimoniu ca Ansamblul urban-centrul istoric protejat. Normal ar fi ca la nivelul Comisiei care se ocupă de patrimoniu să fie o atenție mărită. De exemplu, în momentul de față, filiala Academiei Române încearcă să pună această problemă mai acut. Cum facem să protejăm acest patrimoniu? Deci se impune o politică a patrimoniului iar planurile urbanistice generale trebuie să țină seama de așa ceva. Numai că se întâmplă un lucru: una prevede Planul Urbanistic General și nu întotdeauna ce prevede acest plan domină interesul prezentului și nu ce se va întâmpla în perspectivă. Or mi se pare că acest patrimoniu face parte din identitatea orașului, iar această identitate trebuie conservată pentru că ăsta este un atuu în competiția dintre orașele din țara noastră, pentru turiști și alte categorii. Ocupă un anumit loc în ierarhia orașelor din țară noastră.
Deci e o cauză pe care primăria trebuie să o aibă în vedere în prim plan și nu pe locul 3 sau 4. Și aici mai este o chestie. La noi dezbaterile cu publicul s-au făcut foarte rar. Și în general când s-au făcut s-a zis că aveți dreptul să vorbiți câteva minute, iar cine a putut a vorbit, cine nu, nu și concluzia a fost trasă de primărie și așa mai departe. Deci aici trebuie implicate. Muzeul de Istorie a Transilvaniei, Comisia Regională de Patrimoniu, opinia publică, istoricii și oameni de cultură.
Rep: Și alte asemenea obiective, din afara zonei protejate ar merita să fie clasate?
Vasile Mitrea. Ar merita. Deci există un plan de conservare a patrimoniului care ține seama de centrul istoric, dar și de anumite nuclee care pun niște condiții pentru cei care vin și fac investiții. Aceste condiții ar trebui să fie respectate. Dar nu întotdeauna au fost respectate.
Interviu realizat de Cosmin PURIȘ
Articolul Arhitectul Vasile Mitrea și lupta pentru memorie urbană apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
