April 19, 2026

Un uriaş scandal, care a însemnat distribuirea online a mii de fotografii intime sau trucate ale unor femei şi comentarii virulente şi misogine, zguduie Italia şi declanşează un ‘MeToo digital’, fără precedent într-o ţară în care uneori femeile întâmpină obstacole în încercarea de a se face auzite, relatează AFP.


Parchetul din Roma a fost sesizat cu două cazuri care au izbucnit în august.
Primul a vizat un grup de Facebook numit ‘Mia Moglie’ (‘Soţia mea’), în care mii de utilizatori au distribuit fotografii ale unor femei făcute fără ştirea acestora. Câteva zile mai târziu, un site numit Phica.net (‘fica’ fiind un termen vulgar pentru organele genitale feminine), activ de mai mulţi ani, dar trecut neobservat, a fost la rândul său acuzat de conţinut furat şi degradant, vizând atât femei italiene anonime, cât şi personalităţi publice, inclusiv şefa guvernului, Giorgia Meloni.


Ziarul Corriere della Sera scrie că au fost deja depuse peste 40 de plângeri.


Primarul Florenţei, Sara Funaro, a depus o plângere. Giorgia Meloni a declarat că este „dezgustată”, într-un interviu acordat Corriere della Sera. Lidera principalului partid de opoziţie, Elly Schlein, de asemenea victimă a site-urilor, a denunţat o „cultură a violului”.


Silvia Semenzin, sociolog specializat în violenţa de gen şi misoginia online, descrie funcţionarea înfiorătoare a „site-urilor sexiste”. De exemplu, „Phica.net avea o secţiune numită Revenge Porn, unde fetele italiene (ale căror fotografii fuseseră furate sau modificate) erau clasificate după oraş, regiune sau prenume. În secţiunea Spionaj, utilizatorilor li se spunea cum să utilizeze camerele ascunse” în vestiare sau în cabinele de probă din magazine, sau „cum să pirateze camerele de acasă”, a explicat ea.


Cercetările făcute de Silvia Semenzin la acea vreme reproduc postări edificatoare ale utilizatorilor: „Taxa de intrare (pe site) este o fotografie cu fosta”; „Videouri cu violuri, cineva?”; „Urmăriţi-o pe fata asta pe Instagram, e o târfă. Sunt sigur că cineva are fotografii cu ea, mă bazez pe voi”.

 

 

 


Articolul Italia: Uriaşul scandal al ‘site-urilor sexiste’ declanşează un ‘MeToo digital’ apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *