Ce e mai amar în gustul greu al austerității este faptul că nimeni dintre politicienii majorității nu a luat apărarea profesorilor și elevilor atunci când au fost prejudiciați. Bullyingul în educație a întrunit consensul.
Magistrații au fost apărați în repetate rânduri chiar de președintele țării și, oricum, au beneficiat de o perioadă de grație, răstimp în care măsurile care îi vizau puteau fi corectate. Funcționarii publici și antreprenorii și-au găsit sprijinitori în toate partidele, astfel că au fost amânate sau regândite pachetele din programele de austeritate care îi priveau.
Dar când mii de suplinitori au fost lăsați pe dinafară, când profesorii din preuniversitar, elevii și studenții – mai ales cei din mediul rural – au fost sărăciți, nu s-a auzit nicio voce de protest, cu excepția singurei politiciene de stânga din conducerea Partidului Social Democrat. Nimănui nu i-a păsat.
O explicație posibilă este că învățământul nu are utilitate politică imediată. Politicienii gândesc în mandate și profit pe termen scurt, nu în generații. Profesorii au mai avut neșansa de a fi prinși în primul pachet legislativ de austeritate, într-o perioadă în care populația era anesteziată de teama intrării țării în faliment. Și nu în ultimul rând: educația a avut parte de un ministru devotat doctrinei ajustării bruște a cheltuielilor, pe care a promovat-o cu energie și talent.
În alte sectoare guvernamentale, premierul a fost nevoit să intervină direct și să explice public măsurile luate peste capul unor miniștri adesea ostili tăierilor bugetare. În educație nu a fost nevoie. Spre deosebire de alți colegi din cabinet, Daniel David are meritul de a-și fi asumat personal tăierea fondurilor în sectorul pe care îl conduce. A participat activ la dezbateri și a apărat atât de pasional planul de ajustare fiscală, încât poate fi suspectat că l-ar fi aplicat chiar și în lipsa dezechilibrului bugetar invocat.
Aceeași bănuială – că unii manageriază criza pentru scopuri ascunse – planează și asupra celorlalți părinți ai austerității. Președintele Dan, ministrul David și premierul Bolojan lasă impresia că maschează, sub limbajul neutru al eficienței și disciplinei fiscale, o convingere politică liberal-elitistă care are ca efect secundar, dincolo de depășirea impasului financiar, reducerea rolului statului social și amplificarea puterii economice și politice a celor deja privilegiați.
Din nou, Daniel David e sincer pe propriul blog: „Nu mă cred superior şi nu sunt arogant, dar cred că trebuie să fiu responsabil în ceea ce fac, iar asta implică să fiu uneori critic cu prostia, ignoranţa şi incultura, mai ales când sunt dublate de tupeu şi promovate cu obraznicie. Viaţa mea este ghidată de ştiinţă şi sport, iar acestea, la rândul lor, sunt ghidate de performanţă şi nu sunt democratice; ”adevărul ştiinţific” nu se stabileşte prin vot şi/sau prin vocea gălăgioasă a militanţilor sau a celor care strigă cel mai tare. În ştiinţă, nu orice părere contează, ci doar părerile informate, care pot duce la performanţă. Restul este pierdere de timp preţios… Cred că în ştiinţă lucrurile stau, analogic vorbind, ca în fotbal; toţi suntem jucători de fotbal (a se citi cercetători), dar jucăm în ligi diferite, cu performanţe diferite”.
Pe o astfel de fundație retorică meritocratică – care, fără a o spune direct, împarte cetățenii în jucători din ligi diferite, cu o mobilitate redusă de promovare – își va construi probabil Nicușor Dan blocul prezidențial prooccidental, menit să contrabalanseze blocul suveranist la următoarele alegeri. Putem imagina apariția unui nou curent reformator-modernist al elitei intelectuale românești, educate în străinătate, care să fie o variantă actualizată 2.0 a mișcării pașoptiste, inspirată de noua concepție transnațională, dar și cu accente neaoșe, totodată. Domnul David are profilul perfect pentru a fi unul dintre liderii mișcării. Domnul Bolojan, în schimb, nu. Din cei trei arhangheli ai elitelor, în prim-plan vor rămâne doi.
Caius CHIOREAN
Articolul David și Nicușor, arhitecții pașoptismului 2.0 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
