„Trăiesc ca şi cum aş fi în corpul unei persoane în vârstă”: prima presupusă victimă a anestezistului-resuscitator Frédéric Péchier, urmărit penal pentru otrăvirea a 30 de pacienţi în timpul operaţiilor, a depus mărturie în faţa unui tribunal din estul Franţei, descriind un „calvar”, relatează AFP.
„Am adormit în dimineaţa zilei de 11 ianuarie (2017) şi m-am trezit pe 16, intubată, legată şi pierdută”, a povestit Sandra Simard, care venise la Clinica Saint-Vincent din Besançon (estul Franţei) pentru o simplă operaţie la spate.
Când s-a trezit, o asistentă i-a explicat că „inima i s-a oprit în timpul intervenţiei” şi că „a dormit cinci zile”.
Zilele următoare au fost „foarte traumatizante”: „nimeni nu mi-a putut explica stopul cardiac”, îşi aminteşte femeia, de profesie contabilă, în vârstă de 36 de ani la acea vreme.
Cei trei copii ai ei au venit să o vadă la spital. „În delirul meu paranoic, mi-am luat rămas bun de la ei ca şi cum nu i-aş mai vedea niciodată. A fost cel mai greu lucru prin care a trebuit să trec vreodată”, a adăugat Sandra Simard, în liniştea sălii de judecată.
În cele din urmă, un anchetator a anunţat inimaginabilul: „o substanţă toxică îmi trecuse prin vene. Pentru prima dată de când m-am trezit, am ştiut că nu am avut o problemă cardiacă”.
Frédéric Péchier, care nu era responsabil cu administrarea anesteziei, dar care a participat la resuscitarea femeii, a fost arestat la începutul lunii martie 2017.
Victima, care a fost în concediu medical timp de doi ani şi jumătate. Femeia suferă de „sechele neurologice”, „probleme semnificative de memorie, oboseală şi intoleranţă la zgomot”.
Sandra Simard spune că simte un „dispreţ” al acuzatului faţă de victime. Şi „dispreţul doare la fel de mult ca seringa care te otraveşte”, a mărturisit ea.
Frédéric Péchier, în vârstă de 53 de ani, este judecat din 8 septembrie pentru otrăvirea a 30 de pacienţi, dintre care 12 au murit, între 2008 şi 2017, în două clinici private din Besançon.
Acuzatul îşi susţine nevinovăţia şi se pare că este în libertate, dar riscă închisoarea pe viaţă.
Articolul Franţa: Victima unui anestezist acuzat de 30 de otrăviri povesteşte „calvarul” prin care a trecut apare prima dată în ziarulfaclia.ro.