Consiliul Județean Cluj a fost distins cu Premiul de Excelență pentru modul inovator în care folosește Sistemul Informațional Geografic (GIS) în procesul de planificare teritorială și urbanistică.
Sistemul GIS permite integrarea planurilor urbanistice generale (PUG), zonale (PUZ) și de detaliu (PUD) într-un Atlas Teritorial digital, un instrument interactiv care cuprinde toate informațiile cadastrale ale județului Cluj și oferă verificarea în timp real a situației din teren.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean, a declarat că acest premiu reprezintă o recunoaștere națională a performanței și profesionalismului cu care structura de specialitate a instituției folosește tehnologia GIS. ”Continuăm procesul de digitalizare a activității instituției pentru ca interacțiunea cu cetățenii să fie cât mai rapidă și eficientă.”
GIS este un instrument esențial pentru colectarea, stocarea, analiza și reprezentarea informațiilor geografice, oferind posibilitatea de a vizualiza date precum limite administrative, zone construibile, spații verzi sau infrastructură existentă. În plus, sistemul permite simularea și evaluarea potențialelor dezvoltări urbanistice, facilitând luarea deciziilor în mod informat și transparent.
Articolul Consiliul Județean Cluj, premiat pentru utilizarea tehnologiei digitale în planificarea urbanistică apare prima dată în ziarulfaclia.ro.