Din păcate în ultima perioadă și pe raza și împrejurimile municipiului Gherla a sporit considerabil numărul accidentelor. În astfel de situații pe lângă intervenția urgentă a cadrelor medicale este mare nevoie și de ajutorul populației. Nu e de mirare, dacă la nivelul orașului sunt organizate diferite cursuri de prim ajutor. Asociația Filantropia Ortodoxă – Filiala Gherla, în parteneriat cu Protopopiatul Gherla, Serviciul de Ambulanță al Județului Cluj, Primăria Municipiului Gherla și firma Becker România, a organizat un curs gratuit de prim-ajutor, dedicat tuturor celor care doresc să învețe cum să acționeze corect în situații de urgență.
Evenimentul, desfășurat sub motto-ul „Din grijă pentru ceilalți”, a avut loc loc la Cinema Pacea din Gherla. Participareaa fost liberă, iar toți cursanții au primit certificate de participare. Pe lângă componenta educativă, acțiunea a avut și un scop caritabil: strângerea de fonduri pentru achiziționarea primului defibrilator public din Gherla. Organizatorii și-au propus prin acest demers, să crească nivelul de conștientizare privind importanța acordării primului ajutor și să contribuie la salvarea de vieți omenești în comunitate. O inițiativă binevenită în contextul creșterii alarmante a accidentelor de mașini pe străzile urbei de pe Someș și în împrejurimile municipiului Gherla. Prin grija Poliției Rutiere astfel de cursuri au avut loc și în școlile orașului, unde periodic sunt invitate cadrele Poliției și a Ambulanței fiind susținute demonstrații practice cu elevii.
Având în vedere numărul mare de evenimente rutiere în mediul rural, astfel de acțiuni de prim-ajutor au avut loc și în unitățile de învățământ din comunele limitrofe municipiului Gherla, la Iclod sau Mintiu Gherlii, unde cadrele didactice acordă o mare importanță acestor acțiuni preventive.
Szekely Csaba
Articolul Curs de prim-ajutor la Gherla apare prima dată în ziarulfaclia.ro.