Rezoluția Marii Uniri de la Alba Iulia expusă în Muzeul Municipal Dej
Rezoluția Unirii unul dintre documentele naționale cele mai valoroase se află în expoziția de bază a Muzeul Municipal Dej. Documentul a aparținut marelui patriot Ștefan Cicio-Pop, președintele Consiliului Național Român Central, născut în apropiere de Dej, în satul Șigău. Acest exemplar al Rezoluției a fost donat muzeului de către urmași ai săi. Din punct de vedere arhivistic documentul expus la muzeul dejean este identic cu originalul, deoarece la momentul 1 decembrie 1918 au fost elaborate probabil mai multe exemplare. Prin acest act cei 1228 de delegați aleși democratic și posesori de credenționale au ,,decretat” Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României.
Momentele premergătoare Marii Uniri
Pentru a înțelege cum s-a ajuns la momentul 1 decembrie 1918 trebuie cunoscute principalele momente premergătoare Marii Uniri. În toamna anului 1918 mișcarea națională a românilor din Transilvania s-a intensificat exprimând dorința unanimă și dreptul națiunii române de a trăi într-un stat național unitar. Evenimentele s-au succedat cu o repeziciune amețitoare, pe fondul falimentului politico-militar al Austro-Ungariei și al dezintegrării statului dualist. În acele vremuri tulburi între elita românilor din Transilvania și politicienii din Regatul României (Casa regală și membrii guvernului) a existat o comunicare permanentă. Mai mulți emisar au fost trimiși de o parte și de alta a Carpaților. Dejul, Gherla, Aradul au devenit importante centre unioniste. Orașul Dej, în toamna anului 1918, a fost unul dintre centrele cele mai importante ale mişcării unioniste românești prin activitatea desfăşurată de către Teodor Mihali și Alexandru Vaida Voevod.
La Oradea în 12 octombrie 1918 s-a întrunit Comitetul Executiv al Partidului Național Român unde a fost analizată situația politică din Austro-Ungaria și a fost votată Declarația prin care națiunea română din Transilvania și Ungaria dorea să își hotărască singură soarta printre națiunile libere ale Europei pe baza dreptului la autodeterminare. Totodată își exprima hotărârea ca parlamentul și guvernul de la Budapesta să nu mai fie îndreptățite să adopte hotărâri în ceea ce privește națiunea română și nici să îi reprezinte la viitorul Congres de pace de la Paris. Declarația de la Oradea care proclama dreptul națiunii române la autodeterminare și cerea convocarea unei Adunări naționale a românilor a reprezentat un document cu semnificație istorică deosebită. Declarația a fost prezentată de Alexandru Vaida Voievod în Parlamentul de la Budapesta în ședința din 18 octombrie 1918. Din acest moment românii nu mai sunt o naționalitate într-un imperiu ci o națiune liberă care să-și hotărască singură soarta, pe baza principiilor democratice.
În această perioadă Ungaria se afla în pragul unui război civil datorită instabilității politice interne și dorinței naționalităților la autodeterminare. Alte cauze ale dezastrului au fost tulburările sociale pe fondul răspândirii ideilor bolșevice de către prizonierii veniți acasă din Rusia. Noul guvern maghiar instalat la 31 octombrie 1918 din dorința de a menține ordinea și siguranța, a încurajat constituirea de Consilii și Gărzi naționale pentru a pune capăt violențelor, jafurilor și debandadei din țară.
Consiliul Național Român Central (CNRC) alcătuit din 12 membrii (șase menbri din Partidul Național Român și șase membrii din Partidul Social Democrat) s-a constituit la Budapesta în 31 octombrie 1918 iar după câteva zile s-a mutat la Arad în casa și sub conducerea lui avocatului Ștefan Cicio-Pop. Acesta a avut rolul unui guvern provizoriu care a coordonat crearea rețelei de consilii și gărzi naționale, crearea unei noi administrații și păstrarea ordinii și siguranței personelor și avuției acestora. Începutul lunii noiembrie marchează preluarea guvernării Transilvaniei de către Consiliul Național Român Central și emiterea primelor documente oficiale privind organizarea teritoriului și guvernarea provinciilor românești.
O nouă administrație românescă se năștea acum în Transilvania din foști combatanți în război. În fruntea acestui proces s-a pus elita românească formată din avocați, preoți, funcționari, dascăli, medici, gazetari. În acest proces de menținere a ordinii și securității persoanelor și a bunurilor, Biserica a fost esențială. Putea oferi capitalul și mijloacele de acțiune ale unei autorități ce continua să fie recunoscută. Conducătorii politici au căutat să își asigure sprijinul celor două biserici românești, esențial pentru coalizarea mulțimilor în jurul proiectului politic de unire.
Iuliu Maniu a tranșat definitiv problema
În 14 noiembrie 1918 la Arad au avut loc negocieri între CNRC și guvernul de la Budapesta, după mai multe tergiversări, marele om politic Iuliu Maniu a tranșat definitiv problema, spunând: ,,Ruperea totală de Ungaria”. Pasul imediat următor a fost acela că națiunea română din Transilvania și Ungaria dorea să-și întemeieze pe pământul său strămoșesc, statul său liber și independent, așa cum se arăta în manifestul ,,Către Popoarele Lumii”, emis de CNRC în 18 noiembrie 1918, publicat în română, engleză și franceză.
În noile condiții se așteptau replici violente din partea guvernului de la Budapesta dar și din partea susținătorilor lor din Transilvania, exista riscul izbucnirii unui război civil în Transilvania. Provocări și chiar fapte condamnabile au existat la tot pasul dar românii nu s-au lăsat manipulați. A fost un test de maturitate politică arătat întregii Europe că românii sunt în stare să guverneze Transilvania în liniște și pace.
În 20 noiembrie 1918, Consiliul Național Român Central anunța convocarea Adunării Naționale a națiunii române din Transilvania, Banat, Crișana și Maramuraș la Alba-Iulia, cetatea istorică a neamului românesc, în ziua de duminică 1 decembrie 1918, la ora 10,00. Românii erau chemați să se pronunțe privind viitorul lor așa cum procedaseră toate popoarele din fosta monarhie dualistă.
La Adunarea de la Alba Iulia urmau să participe două categorii de delegați reprezentând toate păturile sociale ale națiunii române. Au avut loc alegeri, în numai 12 zile, în toate localitățile din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș pentru a-și trimite delegații la Alba-Iulia. Au fost delegați repreprezentanții instituțiilor și asociațiilor românești, lista începea cu episcopii celor două biserici, apoi toți protopopii, reprezentanții consitoriilor, reprezentanții asociațiilor culturale, ale organizațiilor de femei, ale școlilor, gărzilor naționale, reuniunilor de meseriași și ai muncitorilor organizați în sindicate. Pe lângă acești delegați ai instituțiilor din fiecare cerc electoral au fost aleși câte cinci reprezentanți, în total 1228 de delegați.
Majoritatea elitei politice românești și ierarhii ortotodocși și greco-catolici au fost cazați la Hotel Hungaria din Alba Iulia. Acolo a fost definitivată Rezoluția Unirii care trebuia prezentată spre vot celor 1228 de delegați veniți din toate colțurile țării. S-a stabilit că rolul fundamental al Adunării Naționale va fi acela de a decreta unirea tuturor românilor și de a nu formula condiții: ,,Unirea necondiționată cu Regatul României”.
Cei 1228 de delegații au fost conduși în Sala Unirii (Casina ofițerilor) iar cei peste 100.000 de oameni s-au așezat pe terenul de exerciții militare, în apropierea locului sfințit de sângele lui Horea și Cloșca. Această mare de oameni a devenit o mare de steaguri, de prapori și de tăblițe tricolore cu numele localităților de proveniență. Senzația de forță colectivă pe care au produs-o a fost copleșitoare, fiind consemnată de numeroși martori oculari, printre care și Lucian Blaga. Martorii oculari spun că atunci când au început a flutura steagurile parcă tot pământul s-a mișcat din temelii. Grupați pe zonele de proveniență, mulțimile au învăluit cele patru tribune înalte din lemn, ornate cu cetină și tricolor, pe aceste tribune urma să fie anunțată votarea Unirii cu România.
Cuvântul de deschidere
Cuvântul de deschidere, în Sala Unirii, la avut Ștefan Cicio Pop, s-a trecut apoi la validarea în bloc a celor 1228 de delegați. A fost apoi aleasă conducerea adunării, președinte fiind Gh. Pop de Băsești. Punctul culminant al Adunării la constituit intervenția lui Vasile Goldiș. Acestuia i-a revenit onoarea de a prezenta proiectul Rezoluției. Prezentarea a fost precedată de un expozeu istoric, un drum al românilor prin istorie spre sfânta zi de 1 decembrie 1918. Pasajul cheie a fost acela în care a afirmat: ,,libertatea acestei națiuni înseamnă unirea cu Țara Românească”, ceea ce a electrizat asistența, toată lumea la aplaudat, iar mulți aveau lacrimi în ochi. A urmat apoi citirea articolelor din Rezoluția Unirii.
La punctul I era prevăzut: ,,Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România.”
La puctul al II-lea, se rezerva teritoriilor enumerate autonomia provizorie până la întrunirea Adunării Constituante, aleasă pe baza votului universal. Punctul al III-lea ,,proclama ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român”: ,,deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, regim democratic bazat pe vot universal, libertatea presei, libertatea de asociere și de întrunire, reformă agrară radicală și o legislație modernă pentru muncitorime”.
În celelalte puncte (IV-IX), se prevedea instituirea Marelui Sfat Național, ,,pentru conducerea afacerilor națiunii române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”; se exprima dorința ca la congresul de pace să se înfăptuiască dreptatea și libertatea pentru toate națiunile, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru reglementarea raporturilor internaționale. Adunarea se încheia cu smerenie înaintea memoriei ,,acelor bravi români care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealulului nostru, murind pentru libertatea și unitatea națiunii române” și exprimând admirația față de Puterile Aliate care ,,au scăpat civilizația de ghiarele barbariei”.
După ce a încheiat de citit tot textul Rezoluției, Vasile Goldiș a exclamat: ,,Traiască România Mare!”. În final a fost votată Rezoluția. Toți cei 1228 de delegați s-au ridicat în picioare și într-un glas unanim au strigat PRIMIM. A fost ales, la propunerea lui Alexandru Vaida Voevod, Marele Sfat Național, un parlament provizoriu format din 250 de deputați. Au urmat ropote de aplauze, prelungi scandări care subliniază însemnătatea clipei trăite de cei din Sala Unirii din Alba Iulia.
După încheierea lucrărilor Rezoluția Unirii trebuia prezentată mulțimilor, celor peste 100.000 de oameni după estimările Garzii Naționale din Alba Iulia. Acest rol i-a revenit episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, fiind desemnat de Prezidiul Adunării. El a fost însoțit de episcopul ortodox Miron Cristea. Au urcat la tribună și episcopul ortodox, a făcut o introducere oferint câteva repere istorice privind suferințele românilor și momentul înălțător pe care îl trăiesc, apoi episcopul Iuliu Hossu a prezentat Rezoluția Unirii articol cu articol. Este momentul în care a fost surprins și de fotograful Samoilă Mârză cu sulul Rezoluțiunii în mâini.
Episcopul Iuliu Hossu le-a spus oamenilor că asistă la o lucrare a lui Dumnezeu. Era răsplata Domnului pentru cele îndurate de poporul său credincios, de-a lungul vremurilor, un act de justiție divină în unirea cu patria mamă România. În final Iuliu Hossu a afirmat: ,,Dreptate și adevăr la România întregită” , după care s-a îmbrățișat cu episcopul Miron Cristea în fața mulțimilor spunând: ,,pe cum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămâneți îmbrățișați pe veci, toți frații români.”
Instituții de tranziție
A doua zi în Sala Mare a Palatului de justiție din Alba Iulia s-a reunit Marele Sfat Național, parlamentul provizoriu și a fost ales Consiliul Dirigent al Transilvaniei, un guvern provizoriu prezidat de Iuliu Maniu. Aceste două instituții au condus Transilvania până la unirea deplină cu România.
Tot acum a fost aleasă delegația care trebuia să înmâneze regelui Ferdinand Actul unirii-Rezoluția Unirii. Delegația a fost formată din Vasile Goldiș, Alexandru Vaida Voevod, Iuliu Hossu și Miron Cristea. Au ajuns la București vineri, 13 decembrie 1918, ora 17.00. Pe peronul Gării de Nord au fost așteptați de guvernul României în frunte cu Ion C. Brătianu, fiind o primire grandioasă. La salutul de bun venit rostit de primarul general al Bucureștiului, Constantin Hălăuceanu i-a răspuns episcopul Miron Cristea: ,,am venit să predăm Transilvania, Banatul și teritoriile românești din Ungaria, să le predăm Regelui tuturor românilor și să ne închinăm tronului și stăpânirii românești”.
La dineul oferit de guvernul României la Hotel Bulevard în sala de marmură, Ion C. Brătianu, primul ministru a rostit următoarele cuvinte: ,,Prea Sfinți Părinți, Fraților! Vă așteptăm de 1000 de ani și ați venit ca să nu ne mai despărțim niciodată. Sunt în viața unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscumpără veacuri întregi de suferințe”.
În acest fel s-a realizat unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918, cea mai frumoasă zi din istoria neamului românesc.
Constantin Albinetz, directorul Muzeului Municipal Dej
Articolul Rezoluția Marii Uniri de la Alba Iulia expusă în Muzeul Municipal Dej apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
