April 19, 2026

Consumatorii casnici care plătesc facturi mai mari la energie electrică ar putea diminua costurile cu până la 35% prin schimbarea furnizorului, în condiţiile în care pe piaţă există oferte sub 1 leu/kWh, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă. „Cei care vor scoate mai mulţi bani din buzunare în luna ianuarie 2026, din cauza încălzirii cu energie electrică, ar fi putut reduce costurile semnificativ dacă şi-ar fi schimbat furnizorul, alegând o ofertă mai avantajoasă din piaţă. Totuşi, încă nu este prea târziu să iei o decizie inteligentă, pentru că iarna nu s-a terminat şi mai avem aproximativ trei luni de frig în faţă. În acest moment există oferte sub 1 leu/kWh, cu până la 35% mai mici faţă de cele actuale, iar diferenţa se va vedea direct în factură, luna de lună”, a afirmat Dumitru Chisăliţă. În opinia sa, românii nu plătesc energia scumpă pentru că e puţină, ci pentru că „le este frică şi dezgustaţi să şi mai schimbe furnizorul”. Conform sursei citate, în iulie 2025, „România a intrat brutal într-o piaţă de energie reliberalizată”.

„După ani de plafonări şi intervenţii, statul a retras protecţia fără pregătire, fără comunicare şi fără instrumente de tranziţie. Rezultatul a fost o creştere medie a preţului la electricitate de peste 60% în câteva luni. A urmat un scandal public, dar fără o reformă reală. Paradoxul este că, la doar câteva luni după acest şoc, pe piaţă există oferte sub 1 leu/kWh, cu TVA inclus (preţul mediu plafonat era de 0,79 lei/kWh) – cu peste 35% mai mici decât preţul mediu plătit de majoritatea gospodăriilor. Şi totuşi, marea masă a consumatorilor nu se mută. De ce? Răspunsul nu este economic. Este psihologic.

După trei ani de haos – facturi explodate, plafonări arbitrare, schimbări de reguli şi mesaje contradictorii – românii nu mai percep energia ca pe un serviciu. O percep ca pe un pericol. Când preţul creşte cu 60% peste noapte, creierul nu mai face calcule. Intră în regim de supravieţuire: „mai bine nu schimb nimic”. Aşa apare ceea ce economiştii numesc „status quo bias” – dar în România el a fost amplificat până la blocaj. Chiar şi o ofertă cu 35% mai ieftină este privită ca suspectă, nu ca oportunitate. „Sigur e o capcană.” „Sigur vor mări după.” „Mai bine rămân unde sunt. Chiar dacă plătesc mult mai mult”, menţionează asociaţia. Potrivit acestuia, statul a reuşit performanţa de a distruge şi încrederea în piaţă. „Ani la rând, mesajul a fost: „nu vă faceţi griji, vă protejăm de piaţă”. Apoi, dintr-o dată: „de mâine piaţa decide tot”.

Pentru milioane de oameni, piaţa nu mai înseamnă competiţie, ci haos. În acest climat, furnizorii mari – Electrica, PPC, E.ON – nu trebuie să fie ieftini. Ei trebuie doar să fie „cunoscuţi”. Au logo, au sedii, au statul în spate, real sau perceput. Furnizorii mici pot veni cu preţuri mai bune, dar concurează nu cu alte oferte, ci cu frică”. În opinia sa, mai există şi „o fricţiune birocratică intenţionat lăsată neclară”.

„Deşi schimbarea furnizorului durează zece minute online, oamenii nu ştiu cine facturează, când se schimbă, dacă rămân cu datorii sau fără curent. Acest lucru nu este un accident, ci protejează status quo-ul. Rezultatul este o piaţă liberalizată pe hârtie şi îngheţată în realitate. Oamenii plătesc mai mult nu pentru că nu există alternative, ci pentru că nu au încredere să le folosească. Cum s-ar putea sparge acest blocaj? Nu prin noi plafonări, ci prin atacarea directă a fricii.”, se mai precizează în document.

Articolul Energie: Dacă nu sunteți de acord cu furnizorul, schimbați-l! apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *