În vorbirea ce o are privind soarta Sodomei, Dumnezeu făgăduiește să cruțe cetatea păcătoasă în caz că pe cuprinsul ei ar viețui “zece drepți”. Ca toate cele aflate în Sfânta Scriptură, și această împrejurare are o dublă semnificație, una literară, faptică, și una duhovnicească și în veșnicie, pentru totdeauna.
Fără îndoială că, într-adevăr, Domnul caută să mântuiască și Sodoma, dar infinita Lui milostenie trebuia să se reazeme și pe infinita dreptate. Altminteri darul cel mai de preț dat Omului, libera voie, ar fi fost anulat. Și Domnul nu îți ia Vorba înapoi!
Dar, în același timp, întâmplarea are importanță veșnică: ieri, azi și întotdeauna. În făgăduința de a mântui “turma” pentru “zece drepți” aflăm, între altele, importanța colosală, fără egal, pe care o are în fața lui Dumnezeu fiecare “persoană”, fiecare “loc”.
În vremea pe care o trăim, care este a gloatei, a uniformizării, a înregimentării, făgăduința dată Sodomei devine mântuitoare. Dacă un singur drept se va afla, dacă un singur “Loc” va fi vrednic, “neamul” poate fi mântuit. Aceste adevăruri fundamentale au o colosală importanță în lumea și momentul istoric pe care îl trăim
Momentul istoric este al confuziei și înșelăciunii. Sub masca multicoloră a “globalismului” se ascunde, în fapt, un mecanism simplu al lăcomiei, al acaparării, al lipsei de milă și al pierzaniei, al pierderii identității existențiale, ca “persoane” și “comunități”. Dacă ne uităm în jur, vom vedea că “valoarea” momentului istoric este acumularea de bani, iar “eroul”, “modelul” acestei vremi este cel care poate acumula bani, prin orice mijloace, altfel zis, “bișnițarul”. Este aproape inutil să repetăm că aceste “valori” și acest “model” sunt în fapt contravalori, stări nocive, păcătoase. În același timp nu trebuie să ne amăgim, ci să recunoaștem că puterea lor de contaminare este colosală. Sunt mulți cei care activ sunt necinstiți și sunt și mai mulți cei care stau complici la rău sub lozinca penibilă, “căldicică”: “păi, ce era sa fac?”. Aceasta formulare “căldicică”, exact cea folosită de complici, a așezat Sodoma în fundul Iadului!
Că așa este ne-o arată împrejurarea că sistemele statale și instituțiile lor au devenit entități cleptocratice, al căror scop a încetat să mai fi e binele comun, ci a devenit înavuțirea proprie. Cei care stau în afara acestor mecanisme, sunt puțini și aparent marginalizați.
Aceasta cu nimic nu micșorează faptul că ei stau pentru ceea ce este adevărat și drept. Dar este necesar ca modalitatea în care își prezintă valorile, deci “discursul misionar”, să fie înnoită. Timiditatea de gândire și de exprimare, recurgerea la “modele misionare” perimate trebuiesc depășite.
Folosirea unor formule și lozinci superficiale și sentimentale nu mai poate fi suficientă. Este nevoie ca valorile Ortodoxe și naționale să fi e înfățișate ca realitate vie și mântuitoare, în haină nouă și viu atrăgătoare. Este nevoie ca o mare ispită să fie biruită, ispita luptei “de ieri”. Nu mai este de folos ca azi să “luptăm” contra Otomanilor sau Tătarilor, nu mai este de folos ca azi să purtăm lupta pe care au dus-o eroii rezistenței anticomuniste. Acea a fost lupta lor. Lupta noastră este de a păstra și promova valorile vii și veșnice ale Ortodoxiei și dragostei de Neam și de Loc, azi, acum. Iar în acest context “locuri” binecuvântate, cum este Banatul “montan”, au un rol excepțional. Căci aceste “locuri” nu sunt alta decât “țara”, fiecare cu personalitatea ei distinctă, în forma “în care ne-a vrut Dumnezeu”. Entități care au fost și sunt veșnic originale, căci sunt autentice, organice (și ele sunt presărate pe tot Pământul Românesc, din “țara Maramureșului”, până în “țara Almajului”).
“Țara” este element indestructibil și face parte din condiția existențială veșnică, alături de Persoană, Familie, Neam. Aceste condiții “indisolubile” stau la temeiul ființării. Fără ele lumea, așa cum o știm, nu ar mai fi . Alterarea, asaltul îndreptat contra acestor stări esențiale are urmări catastrofale. Căci aceste condiții de care pomeneam sunt garanția libertății, a libertății de a alege și de a acționa: bine sau rău.
“Țara” este, concomitent, ”persoana” liberă, dar și “comunitatea” liberă, comuniunea de persoane. Doar “țara”, în tot cursul istoriei, a garantat libertatea, și cu ea originalitatea și frumosul.
Într-o vreme care este încărcată de pericole și stări negative, o vreme în care glasul și prezenta Îngerilor sunt înlocuite de amenințarea rachetelor distrugătoare, o vreme în care tot mai deslușit se aude tunetul mâniei lui Dumnezeu, într-o asemenea vreme, ”țara” poate să țină lumea în ființă, poate să întârzie și să înfrângă răul, poate să arate fără tăgadă că “apa trece, și pietrele rămân”.
Alexandru Nemoianu
