July 1, 2025

 După ce în ultimii ani majoretele formației Quens Dancing” din municipiul Gherla au onorat cu mult succes competițiile oficiale internaționale, zilele trecute talentatele fete pregătite de antrenoarea Andreea Sabo au participat la festivalulul International Bande Musicali Valle d litria” din orașul Cisternino.

Reprezentantele Asociației sportive ”Invinctus” din urbea de pe Someș s-au bucurat de multă ospitalitate, la festival fiind prezente majorete din cinci țări, care au evoluat pe străzile orașului itaian, unde au creat o adevărată atmosferă sărbătorească. Cele 20 de senioare din Gherla au defilat cu tricolorul în frunte, susținând un program bogat, un repertoriu care a inclus și piese cu care majoretele formației Queens Dancing” au obținut nu mai puțin de nouă medalii la europenele din acest an de la Teplice, Cehia. În timpul reprezentației gherlencele au fost acompaniate de Orchestra di Fiati Vitino Zizzi” din Cisternino. Evoluția majoretelor românce a stârnit admirația miilor de spectatori care au ținut să asiste la acest grandios spectacol prelungit până seara la ore târzii, fetele bucurându-se de o primire călduroasă, gazdele lansând invitația și pentru participările viitoare.

Așa cum ne-a declarat artizanul succeselor, antrenoarea Andreea Sabo, festivalul italian a constituit un eveniment extraordinar cu o organizare ireproșabilă, delegațiile celor cinic țări bucurându-se de o primire ospitalieră. Timp de trei zile majoretele care au onorat festivalul au participat la schimb de experiență și la întâlniri colegiale cu gazdele, plecând de la locul acestei manifestări artistice de amploare cu gânduri bune și cu amintiri plăcute, toată lumea apreciind eforturile organizatorilor în vederea creării unui sejur cât mai plăcut tuturor oaspetelor. Formația gherleană a figurat printre cele mai bune grupuri de majorete prezente la Festivalul International Bande Musicali Valle d litria”, participarea la evenimentul din Italia constituind finalul sezonului, majoretele pregătindu-se deja pentru evoluția din cadrul Zilelor Armenopolis de la Gherla de la mijlocul lunii august.

Antrenoarea Andreea Sabo se ocupă de 15 ani cu pregătirea Formației de majorete Queens Dancing” din Gherla, având în palmares zeci de medalii și cupa la cele mai prestigioase competiții europene și mondiale , să nu mai vorbim de numeroasele titluri de campioane la campionatele naționale. Următorul concurs oficial va fi Campionatul județean Cluj, unde an de an tinerele fete obțin rezultate excepționale.

Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *