Vineri, 27 septembrie 2024 și luni, 30 septembrie 2024, cercetătorii de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Centrul universitar UBB Reșița, alături de invitații lor, vor oferi publicului posibilități numeroase de conectare cu știința și cercetarea.
„De la testarea unor tehnologii inovative de evaluare a unor potențiali factori de risc pentru mediu și sănătatea umană, cum ar fi sisteme de teledetecție laser, drone, microscoape performante, sisteme de poluare sau de detectare radiații și multe altele, la testarea unor ochelari care simulează efectele consumului de alcool sau droguri, familiarizarea cu elementele unei truse folosite de criminaliști, descifrarea modului în care piața de capital contribuie la securitatea economică sau cum sunt eloborate politicile publice cu scop de creare a stabilității unei națiuni – toate vor putea fi abordate și înțelese în cadrul celor două evenimente organizate de UBB la Cluj-Napoca și Reșița.”, informează reprezentanții UBB într-un comunicat de presă.
Activități interactive la Centrul Universitar UBB Reșița
Evenimentele vor prilejui publicului, cu precădere tinerilor, la acest început de an școlar și universitar, contextul înțelegerii unor domenii tehnice și ale științei, prin zecile de demonstrații, experimente, ateliere și dezbateri care vor avea loc. Astfel, citând aceleași surse, la Centrul Universitar UBB Reșița, vineri, 27 septembrie, pe durata a patru ore, începând cu ora 19:00, participanții vor putea urmări demonstrații, experimente, prezentări ale rezultatelor cercetării din domeniul ingineriei dar și economic și social și vor putea participa la activități interactive și jocuri. În paralel va fi organizată și o masă rotundă cu invitați care vor dezbate cu publicul participant aspecte de interes legate de securitatea umană.
Explorare la Centrul de Cultură Urbană Cluj-Napoca
De asemenea, la Casino-Centrul de Cultură Urbană din Cluj-Napoca, luni, 30 septembrie, deschiderea anului universitar va fi marcată și printr-un amplu eveniment dedicat cercetării în care mediul, schimbările climatice și securitatea vor fi subiecte de maxim interes. „Activități precum explorarea imaginii Pământului văzut din spațiu sau folosirea dronelor pentru revoluționarea cercetărilor geologice și siguranța unor construcții, studiul atmosferei, dar și multe alte incursiuni în magica lume a științei cum ar fi universul microscopic al viețuitoarelor sau al elementelor chimice vor fi aduse în fața publicului. Micii cercetători, elevi, împreună cu profesorii lor coordonatori din școli ale județului Cluj, vor fi și ei prezenți în eveniment pentru a face cunoscute vizitatorilor, proiectele dezvoltate și prezentate la diferite competiții naționale și internaționale.”, se mai arată în comunicat.
Demonstrațiile științifice de la Cluj-Napoca și Reșița fac parte dintr-o serie de evenimente cu tema „Știința pentru Pace și Securitate”, organizate de consorțiul ReCoNnect sub egida Noaptea Cercetătorilor Europeni, care se desfășoară, în perioada 27 – 30 septembrie 2024, în 21 de localități din România.
T.S.