Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a subliniat nevoia de a ne ruga pentru sufletele din Purgatoriu. El a spus: „Prima și cea mai înaltă formă de caritate pentru frați este dorința fierbinte pentru mântuirea lor veșnică… Iubirea creștină nu cunoaște granițe și merge dincolo de limitele spațiului și timpului, permițându-ne să-i iubim pe aceia care au părăsit acest pământ”. Prin urmare, nu doar credința în Purgatoriu, ci și datoria spirituală de a ne ruga pentru suflete de acolo, rămân părți ale credinței catolice.
Catehismul Bisericii Catolice afirmă clar credința Bisericii cu privire la Purgatoriu și la purificarea sufletului după moarte: „Cei care mor în harul și prietenia lui Dumnezeu, dar imperfect purificați, deși sunt siguri de mântuirea veșnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfințenia necesară pentru a intra în bucuria cerului. Biserica numește Purgatoriu această purificare finală a celor aleși, care este cu totul deosebită de pedeapsa celor osândiți”.
După cum afirma Conciliul Vatican II, Biserica a crezut în permanență în purificarea sufletului după moarte. Această credință își are rădăcinile în Vechiul Testament. În Cartea a doua a Macabeilor, citim cum Iuda Macabeul „a adus jertfă de curăție pentru cei morți, ca să se slobozească de păcat” (12,46). Acest pasaj evidențiază practica iudaică de a oferi rugăciuni și jertfe pentru curățarea sufletelor celor decedați.
Interpretarea rabinică a Scripturii atestă, de asemenea, această credință. În Cartea Profetului Zaharia, Domnul a spus: „Două treimi vor pieri și vor muri, iar cealaltă treime va fi lăsată acolo. Iar pe aceasta a treia o voi pune în foc; îi voi curăți ca pe argint și îi voi încerca cum se încearcă aurul” (13,9); Școala Rabinului Shammai a interpretat acest pasaj ca o purificare a sufletului prin mila și bunătatea lui Dumnezeu, pregătindu-l pentru viața eternă. În Sirah (7,35), cuvintele „chiar și morților fă-le parte de dărnicia Ta” au fost interpretate ca a-L implora pe Dumnezeu să curețe sufletul. Rezumând, Vechiul Testament atestă cu claritate un anume fel de proces de purificare a sufletului credinciosului după moarte.
Noul Testament face puține referiri la purificarea sufletului după moarte. Totuși, găsim la Matei (12,32), afirmația lui Isus că anumite păcate nu vor fi iertate „nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie”. Sfântul Papă Grigore (m. 604) afirma: „Cât despre anumite păcate mai ușoare, trebuie să credem că, înainte de Judecata Finală, există un foc purificator. El, Care este Adevărul, spune că blasfemia împotriva Spiritului Sfânt nu va fi iertată nici în această viață, nici în cealaltă. Din această frază înțelegem că anumite ofense pot fi iertate în această viață, iar altele în viața de apoi”. Cheia acestui răspuns este, însă, aceea de a vedea frumusețea din doctrina Purgatoriului. Noi credem că Dumnezeu ne-a dat voință liberă, astfel încât să putem alege între bine și rău. Voința noastră liberă ne permite să facem alegerea fundamentală: a-L iubi pe Dumnezeu. Un act al voinței libere atrage după sine responsabilitatea. Când alegem să nu-L iubim pe Dumnezeu și, prin urmare, alegem păcatul, suntem responsabili pentru acest păcat. Dumnezeu, în dreptatea Sa, ne face răspunzători pentru păcate, dar, în iubirea și îndurarea Sa, dorește să fim împăcați cu El. În timpul vieții pe acest pământ, dacă Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, atunci ne recunoaștem păcatele, ne exprimăm părerea de rău pentru ele, le mărturisim și primim iertare pentru ele în Sacramentul Spovezii. Făcând astfel, noi spunem un continuu „da” lui Dumnezeu.
Într-un fel, sufletul nostru este asemenea unei lentile: când păcătuim, întunecăm lentila, se murdărește și pierdem raza lui Dumnezeu din viețile noastre. Prin mărturisire și ispășire, Dumnezeu ne curăță „lentila” sufletului. Când murim, dacă părăsim această viață iubindu-L pe Dumnezeu, în harul și prietenia Lui, vom avea mântuirea veșnică. Dacă murim cu păcate veniale sau fără a fi ispășit suficient pentru păcatele noastre, Dumnezeu, în iubirea Sa, ne va purifica sufletele – „va curăța lentila”, și apoi, sufletul va fi unit cu Dumnezeu în Rai.
Catehismul Bisericii Catolice afirmă: „Încă din primele timpuri, Biserica a cinstit amintirea celor morți și a oferit sufragii pentru ei, îndeosebi Jertfa Euharistică, pentru ca, purificați, să poată ajunge la vederea fericitoare a lui Dumnezeu”. Astfel, când avem de-a face cu moartea cuiva, oferirea unei Liturghii pentru odihna sufletului său și oferirea rugăciunilor noastre sunt mai benefice decât orice mesaj de condoleanțe sau coroană de flori. Prin rugăciuni și jertfe, stă în puterea noastră să-i ajutăm pe cei dragi ai noștri plecați dintre noi să dobândească odihna veșnică.
C.H.
C.H.
