Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca lansează proiectul „Stagii de practică – succes în cariera profesională” în valoare de 4 milioane de lei. Conferința de lansare a proiectului va avea loc în data de 5 noiembrie 2024, de la ora 12.00, în Sala Senatului din clădirea Rectoratului USAMV Cluj-Napoca, anunță USAMV într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei amintite, obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea calității și relevanței pe piața muncii a ofertei educaționale a USAMV, prin cultivarea competențelor antreprenoriale în contextul tranziției verzi și prin implementarea de programe de practică congruente cu cererea actuală de forță de muncă. În comunicat se arată că obiectivele specifice vizate privesc îmbunătățirea nivelului de competențe antreprenoriale, competențe verzi și competențe socio-emoționale ale unui număr de 280 studenți; optimizarea ofertei educaționale a USAMV prin minimum 36 parteneriate public-private, în vederea derulării a 280 de stagii de practică de specialitate corelate cu cerințele pieței muncii cât și susținerea angajabilității viitorilor absolvenți ai USAMV prin conturarea profilului personal și profesional al angajatului cerut pe piața muncii.
Prin cooperarea interinstituțională, USAMV și partenerii socio-economici/angajatori vor asigura pregătirea profesională a studenților pentru a-i ajuta să se integreze mai ușor pe piața muncii. Este vorba de 280 studenți, nivel licență și masterat, din regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Vest, Centru și Nord-Est, stimulându-se în acest mod participarea pe piața muncii a tinerilor din regiunile cu o rată a ocupării sub media națională.
În acest scop, USAMV va desfășura activități precum: implementarea a două programe de formare/educaționale legate de dezvoltarea competențelor antreprenoriale ecoresponsabile și de dobândirea competențelor verzi; derularea unui workshop de formare de competențe socio-emoționale pentru studenți în vederea integrării pe piața muncii; sprijinirea de parteneriate sustenabile cu potențiali angajatori; derularea a 280 de stagii de practică de specialitate, potrivit comunicatului.
Proiectul „Stagii de practică – succes în cariera profesională” este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, Prioritatea de Investiții P07 – Creșterea calității ofertei de educație si formare profesională pentru asigurarea echității sistemului și o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic. Proiectul, în valoare de 4 milioane de lei, se va derula în perioada 2024-2026.
sursă foto: USAMV Cluj-Napoca
T.S.