April 19, 2026

Românca Anda Filip a fost aleasă secretar general al Uniunii Interparlamentare (UIP), devenind astfel prima femeie care ocupă acest post în cei 137 de ani de istorie ai organizaţiei, a anunţat duminică UIP într-un comunicat.

Alegerea sa a avut loc în cadrul celei de-a 152-a Adunări a UIP, desfăşurată la Istanbul între 15 şi 19 aprilie, la invitaţia Marii Adunări Naţionale a Turciei. Ea a câştigat scrutinul cu 72% din voturi, în faţa celorlalţi trei candidaţi, transmite France Presse.

Anda Filip îl va succeda camerunezului Martin Chungong, al cărui al treilea şi ultim mandat de patru ani se va încheia la 30 iunie 2026.

Înfiinţată în 1889 şi cu sediul la Geneva, UIP reuneşte 183 de parlamente naţionale, precum şi 15 organizaţii parlamentare regionale. Organizaţia militează pentru promovarea păcii, democraţiei şi drepturilor omului prin dialog şi diplomaţie parlamentară.

Între 2003 şi 2011, Anda Filip a fost observator permanent al UIP pe lângă Naţiunile Unite la New York.

A ocupat funcţia de secretară în cadrul a 25 de Adunări ale UIP, precum şi cea de secretară a comisiilor permanente ale UIP în domeniile păcii şi securităţii internaţionale şi al afacerilor Naţiunilor Unite.

De asemenea, a exercitat funcţii diplomatice în cadrul Ministerului de Externe român, în special ca ambasadoare şi reprezentant permanent pe lângă organizaţii internaţionale cu sediul la Geneva, ministru consilier la Ambasada României la Washington şi purtător de cuvânt al ministerului.

„Sunt profund emoţionată de încrederea şi susţinerea voastră. Voi face tot posibilul să fiţi mândri de mine. Voi lucra alături de voi în slujba ţărilor şi parlamentelor voastre”, a declarat Filip după alegerea sa.

Ea devine al nouălea secretar general al UIP. Primii doi titulari ai postului, Albert Gobat şi Christian Lange, au fost recompensaţi cu Premiul Nobel pentru Pace, în 1902 şi 1921, scrie AFP.

Articolul Succes istoric pentru diplomația românească apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *