April 20, 2026

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au depistat pe strada Piezișă un tânăr de 29 de ani asupra căruia au fost găsite două plicuri cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în urma unei acțiuni desfășurate duminică, 2 noiembrie 2024, între orele 02:00 și 04:00, informează Inspectoratul de Poliție Cluj, într-un comunicat.

Citând aceeași sursă, plicurile în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii au acționat alături de jandarmi din Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio Pop” și polițiști locali, toți participând la o acțiune integrată de control în zonele intens frecventate din oraș, pentru a preveni și combate faptele violente și consumul de substanțe interzise. După cum precizează reprezentanții IPJ Cluj, intervenția, desfășurată pe strada Piezișă și în Piața Unirii, a avut ca scop prevenirea faptelor antisociale pentru respectarea ordinii publice, inclusiv a legislației privind circulația rutieră și de a combate deținerea, consumul sau vânzarea de substanțe interzise. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 114 persoane și verificate 45 de autovehicule. Astfel, s-a impus aplicarea a 15 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea ordinii și liniștii publice, dar și a legislației rutiere.

T.S.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *