7 noiembrie-5 decembrie
Excelentă inițiativa conducerii Operei Maghiare Cluj, de a organiza Zilele Puccini, manifestare dedicată exclusiv Centenarului Puccini. Și nu oricum, mă gândesc la faptul că cele cinci producții programate-Tosca, La Rondine, Manon Lescaut, Boema, Madama Butterfly, în ordinea lor-sunt producții de casă, bazate pe forțe artistice proprii. Mai mult, cuprind și două titluri, La Rondine, respectiv Manon Lescaut, mai puțin prezente în repertoriul curent național, care merită atenție.
Despre Giacomo Puccini (22 decembrie 1858-29 noiembrie 1924) se pot scrie pagini întregi, subiectul este deschis, suscită interes legitim, așa cum suscită interes și prin moștenirea muzicală lăsată. În care intră nu numai cele 12 opere, ci și muzica religioasă (Motet în onoarea lui San Polino/1878, Salve del Ciel Regina/înainte de 1880, Misa în la major/1889), lucrările corale (Cantata Fii ai Italiei/1877, imnul Diana pentru cor și pian…), lucrările instrumentale (Preludiu pentru orchestră/1876, Capriccio Sinfonico/1883, Două marșuri/1896), muzica de cameră (Scherzo pentru cvartet de coarde, Cvartet de coarde în re major, Fugi pentru cvartet de coarde…), piese vocale pentru pian (Melancolia, Avanti Urania, Noi leggger, Spirito gentil…) și nu în ultimul rând, piese pentru orgă datând dinainte de 1880.
Verismul în muzică
Puccini rămâne cel mai ilustru reprezentant al curentului verist, în operă în special. Curent literar și muzical, verismul a fost postulat de Luigi Capuana, prima dată în 1880, în Studi sulla letteratura contemporanea (prima ediție), a doua ediție apărând în 1882, ambele la Milano. Programul estetico-stilistic vizează teme legate de viață cotidiană, de oameni simpli (barcagii, mineri, pistolari, clerici, mica burghezie, pictori, poeți, filosofi…), fapte reale exprimate în cel mai simplu și firesc mod posibil, pesimism, violență Iar dacă e să le traducem în muzică, atunci vorbim despre complexitatea liniilor melodice, despre dramaturgia nuanțată, despre pasiuni trăite la maximu, despre finaluri dramatice și, de ce nu la urma urmei, despre personaje mai mult sau mai puțin controversate. Și prima operă de această factură a fost să fie Cavalleria Rusticana de Mascagni (1890), urmată de Paiațe (Leoncavallo; 1892), La Wally (Alfredo Catalani, 1892), Werther de Massenet (1892), Edgar (Puccini, 1893), Manon Lescaut (Puccini, 1893), Le Villi (Puccini, 1894), Andrea Chenier de Giordano (1896), Boema (Puccini, 1896), Fedora de Giordano (1898), Tosca (Puccini, 1900), Louise (Gustave Charpentier, 1900; portret realistic al clasei muncitoare pariziene), Adriana Lecouvreur de Cilea (1902), La fanciulla del West (Puccini, 1910), La Rondine (Puccini, 1917), Il trittico (Mantaua, Sora Angelica, Gianni Schicchi (Puccini, 1918), Turandot (Puccini, 1924), La cena delle beffe (Umberto Giordano (1924)…Îl menționez în acest context și eFranco Alfano, cel care a terminat opera Turandot de Puccini, cu mențiunea că numărul compozitorilor veriști este mult mai mare. Dar cel mai important și reprezentativ rămâne Giacomo Puccini.
Puccini este considerat pe drept cuvânt, ”Wagner al Italiei”. Afirmație la baza căreia stau, dacă e să luăm în discuție câteva titluri, melodica larg arcuită și plină de tensiune, tehnica personală a leitmotivelor, caracterizarea muzicală a personajelor (Manon Lescaut), realismul și impresionismul (Boema de exemplu), culoarea exotică din melodica operei, folosirea gamei pentatonice, coloritul orchestral, leimotivele mai bine nuanțate, ce scot în evidență pasiunile interioare (Madama Butterfly), folosirea mai intensă a pentatoniei, armonia împregnată de sonorități moderne (disonanțe, politonalitate, efecte vocale și orchestrale derutante în Turandot).
Puccini și-a cunoscut posibilitățile, limitele. Crezul său artistic vizează simplitatea, adevărul, compoziții care se adresează omului timpului său, dar și omului zilelor noastre. O recunoaște chiar el: ”scriu pentru public și când spun public nu mă gândesc numai la cele câteva mii de spectatori ai teatrelor, ci și la oamenii fără mijloace suficiente pentru a merge la teatru. Lor aș vrea în primul rând, să mă adresez!”. Nu uită un lucru, la fel de important, cel de a scrie pentru teatru: ”Dumnezeu cel Atotputernic m-a atins cu degetul cel mic și mi-a spus: ”Să scrii pentru teatru, bagă de seamă, numai pentru teatru”. Și Puccini i-a ascultat porunca. Un credo materializat până la urmă în sintagma Operă pentru toată lumea!
Tosca-joi, 7 noiembrie, 18:30-deschide Zilele Puccini. Urmează, în ordine, La Rondine (joi, 14 noiembrie, 18:30), Manon Lescaut (joi, 21 noiembrie, 18:30), Boema (joi 28 noiembrie, 18:30) și Madama Butterfly (joi, 5 decembrie, 18:30).
Demostene Șofron
