Premierul Ilie Bolojan spune că a primit mesaje de sprijin, arătând că acestea nu au legătură cu persoana sa, ci cu un mod de guvernare caracterizat de responsabilitate şi de grija faţă de banul public.
„Am primit mesaje de sprijin. Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în aceste mesaje de susţinere. Nu e vorba de persoana mea, din punctul meu de vedere, ci este vorba de un mod de guvernare, de responsabilitate, de normalitate, de grija faţă de banul public şi de seriozitatea de a trata lucrurile în mod corect. Nu de fugă de răspundere, nu de lipsă de curaj, de vânturarea de minciuni, în spaţiul public, aşa cum din păcate vedem că se întâmplă în această perioadă şi, din păcate, oamenii din conducerea PSD fac acestea”, a declarat Bolojan, duminică, într-o emisiune.
Pe de altă parte, el a atras atenţia că o criză politică generată de social- democraţi ar putea avea consecinţe economice, precum creşterea dobânzilor la împrumuturile României de pe pieţele internaţionale, dar şi riscul de a nu finaliza investiţiile din fonduri europene.
„(…) avem nevoie ca lucrurile care au fost făcute până acum să nu fie anulate, ceea ce încearcă PSD, şi să ne întoarcem din nou în situaţia în care am fost anul trecut. Gândiţi-vă că o atare situaţie înseamnă pentru noi o creştere a dobânzilor la care se împrumută ţara, înseamnă o scădere a încrederii investitorilor într-un comportament predictibil fiscal (…) şi înseamnă nişte riscuri să nu ne finalizăm investiţiile din fonduri europene. Prin urmare, aşa cum am precizat, voi căuta să asigur funcţionarea guvernului în aşa fel încât, odată cu clarificarea situaţiei în perioada următoare, să nu pierdem ceea ce am câştigat cu mari eforturi pentru toţi românii în aceste luni. Nu există alte soluţii pentru a corecta deficite şi toate politicile economice pe care le-a susţinut acest guvern au fost validate, aşa cum s-a văzut, atât de organismele internaţionale, de Banca Naţională a României, de Comisia Europeană, de finanţatorii noştri, de agenţiile de rating, dar nu poţi să treci printr-o situaţie de deficit excesiv într-o zonă de stabilitate şi să-ţi reaşezi consumurile fără anumite costuri. Ceea ce se întâmplă în aceste zile nu face decât să ne întoarcă sau să creeze condiţii pentru a anula parţial ceea ce-am făcut şi ar fi păcat să se întâmple asta”, a afirmat şeful Executivului.
Articolul Bolojan: Avem nevoie ca lucrurile care au fost făcute până acum să nu fie anulate apare prima dată în ziarulfaclia.ro.