June 8, 2023

Cluj-Napoca e un oras superb, cu o istorie de peste 2.000 de ani. De fiecare data cand ajungi in Cluj nu ai cum sa nu fii impresionat de oameni, de locuri, de prosperitatea de acolo si de afacerile care apar ca ciupercile dupa ploaie. Insa dincolo de afaceri si de ce poti face prin Cluj ca angajat sau ca angajator, patron, Clujul iti ofera cateva obiective turistice impresionante ca arhitectura si poveste pe care trebuie sa le vizitezi cand ajungi ca turist in Cluj-Napoca.

In orice oras gasesti cladiri vechi, cladiri-monument pe care le poti vizita, dar parca nu ai niciunde mai multe ca in Cluj-Napoca. La fiecare pas si la capatul fiecarei stradute si strazi importante din Cluj vei descoperi o cladire unicat, cu arhitectura uau! si povesti nestiute care te va atrage ca un magnet. Daca nu ti-ai facut inca o lista a obiectivelor turistice de vazut in Cluj intr-un city break sau o excursie de o zi sau doua, pentru relaxare, ti-am pregatit cateva recomandari excelente. Plimbare placuta:)!

Biserica Calvaria. Se afla printre cele mai vechi monumente religioase din tara, a fost ridicata in Evul Mediu si reflecta foarte bine stilul arhitectural romanic. Refacuta in stil gotic, Biserica Calvaria din Cluj-Napoca e o bijuterie arhitectonica. Prin anii 1000, vechea fortificatie ce avea sa devina biserica functiona pe post de abatie a calugarilor din ordinul benedictin. Numele sau oficial pe atunci era Monasterium Beatae Mariae de Clus. Calvaria a fost denumirea aparuta ceva mai tarziu, data de catre oamenii care ajungeau sa o frecventeze. Se pare ca denumirea ar fi venit de la Calvariu, denumirea mai putin cunoscuta a Dealului Golgota, zona unde a fost rastignit Iisus Hristos.

Dealul pe care se afla manastirea e posibil sa fi fost si ascunzatoare pentru Voievodul Gelu, dupa cum arata descoperirile facute in zona. Din 1290, dupa ce a fost distrus aproape in intregime, lacasul de cult devine al doilea cel mai mare centru notarial transilvan. Anii 1658-1661 aduc invazii tatare in zona si biserica devine nelocuibila. La un moment dat a fost si depozit de armament si de abia in 1800 redevine lacas de cult. Revine Bisericii Greco-Catolice, dupa care este data Bisericii Ortodoxe. Din 1994 apartine Bisericii Romano-Catolice. E o cladire superba pe care merita sa o vizitezi daca te afli in Cluj.

Casa Schleunig. Se afla in Piata Unirii, este foarte veche, cu un perete nordic datand inca din 1450. Casa Parohiei Romano-Catolice reprezinta stilul gotic arhitectural, a devenit sediul protopopiatului romano-catolic de Cluj, dar si sediul parohiei Bisericii Sf. Mihail. Gregorius Schleunig a fost un paroh al Clujului intre 1450-1481, de aici si denumirea casei. Casa Schleunig este recunoscuta pentru cele doua basoeriefuri superbe, unul deasupra intrarii, Sf. Mihail, si al doilea, la etaj, amintind de vizita la Cluj a insusi Imparatului Iosif al II-lea in 1773. Din afara cladirea e superba, dar cand patrunzi inauntrul sau deja descoperi un intreg univers arhitectural ce merita explorat cand ai drum prin Cluj.

Palatul Reduta. Probabil clujenii il stiu cu denumirea noua, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, dar la baza este vorba despre Palatul Reduta. A fost construit pe la 1604, la inceput a fost han, Calul Balan. A functionat ca scoala militara odata ce Imparatul Iosif al II-lea a aflat de el, iar din 1794 monumentul trece in patrimoniul Clujului, este renovat pana dupa 1830. In noua cladire renovata urmau sa se desfasoare centre importante pentru manifestari culturale, politice.

La interior, palatul e impresionant. Sala Reduta avea balcoane si peste 1000 de locuri, acolo se intalnea Dieta Transilvaniei, a avut loc tot acolo Procesul Memorandistilor din 1894, urmand ca peste cativa ani acolo sa fie si prima proiectie cinematografica din oras. Din 1925, palatul e imprumutat Armatei Romane timp de 25 de ani, a fost cazinou ofiteresc. Din 1959, dupa ce adapostise Muzeul de Arta din Cluj, palatul a devenit sediu pentru actualul Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Palatul Bánffy. Se afla tot in Piata Unirii din Cluj, reprezinta stilul baroc arhitectural si e o bijuterie ce merita vizitata oricand. Primul sau proprietar a fost Bánffy György, a pornit de la trei case unificate si extinse pana in 1786, pornind din 1773. Johann Eberhard Blaumann s-a ocupat de proiectele arhitecturale. In palat a fost resedinta Guvernatorului Transilvaniei, multe incaperi care dadeau in strada erau inchiriate de diferiti comercianti. Dupa moartea proprietarului copiii au continuat sa inchirieze spatiul, acolo erau si Cazinoul National, apartamente si spatii comerciale. Din 1925, in curtea interioara fiinteaza un cinematograf. Cele patru aripi dispuse dreptunghiular in jurul gradinii confera un aspect deosebit interiorului. Nationalizarea palatului a avut loc in 1948, din 1956 este locul in care se poate vizita oricand Muzeul de Arta.

Palatul Primariei. Alt palat celebru din Cluj este Palatul Primariei, construit intre 1896 si 1897. Arhitectul Alpár Ignác s-a ocupat de tot ce tine de arhitectura si proiectare. La inceput a fost Casa Comitatului Cluj, si-a pastrat functia administrativa si cat au fost comunistii la putere-a devenit in epoca comunista sediul Consiliului Popular Judetean. Imediat dupa 1989 in cladire functioneaza Primaria si Consiliul Local.

Ca arhitectura remarcam fatade si interioare inspirate din stilul eclectic si neobaroc, cele doua aripi ale cladirii in forma de L, unghiul drept al aripilor unde e dispus turnul cu orologiu. Ceasul reabilitat in urma cu sapte ani „canta” fragmente din Rapsodia Romana de Enescu de la 9.00 din trei in trei ore pana la 21.00. In acelasi palat s-au organizat pe vremuri si expozitii de arta, baluri.

Alte cladiri-monument pe care le poti vizita in Cluj-Napoca ar fi: Casa Heltai, Casa Hintz sau Casa Invatatorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *