April 19, 2026

Un număr de 14 trupe din 10 ţări au fost selectate pentru finala Jazz in the Park Competition, pentru care s-au înscris 308 trupe din 50 de ţări din toată lumea.

„Concursul Jazz in the Park este una dintre cele mai frumoase tradiţii ale noastre. Ne bucură să vedem cum artişti tineri şi talentaţi îşi fac loc pe scenă şi descoperă publicul din Cluj. Iar faptul că intrăm pentru a zecea oară în parc dă o emoţie aparte. E ca o reîntoarcere acasă, acolo unde a început povestea noastră şi unde jazzul se simte cel mai liber. Sperăm într-o nouă ediţie de succes, care să ne dea energie până anul viitor. Am pregătit multe lucruri frumoase!”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, fondatorul Jazz in the Park.

Concursul, care va avea loc în perioada 19-21 septembrie, în Parcul Central din Cluj-Napoca, oferă premii în valoare totală de peste 50.000 de euro.

„Ajunsă la cea de-a opta ediţie, competiţia a devenit cel mai important concurs de jazz din Sud-Estul Europei, oferind artiştilor emergenţi oportunitatea de a fi văzuţi, auziţi şi sprijiniţi. În acelaşi timp, festivalul îşi propune să aducă jazzul mai aproape de oameni, într-un cadru accesibil şi prietenos. Au fost selectaţi dintr-un număr record de 308 trupe înscrise din 50 de ţări. Cei 14 finalişti care vor urca pe scenă sunt: Benjamin Aedo y Grupo (Spania), Chiral (România), Diximus & The Space Nebula (România), Jean Saint Loubert Bié Trio (Franţa) , Julian Haugland Quartet (Norvegia), JEMMA (Italia), The Lawn Dogs (Ungaria / Slovacia), LUNAMË (Polonia), MINDTHEGAP Trio (România), OOMA (Franţa), Sorvina (Germania), Wet Enough!? (Franţa)”, se arată într-o informare a organizatorilor.

Evenimentele marca Jazz in the Park sunt organizate de Fapte, asociaţie care dezvoltă oameni şi comunităţi prin evenimente culturale. Anul trecut, asociaţia a primit premiul AFCN pentru „Rezistenţă în Cultură”. 

Articolul 14 trupe din 10 ţări, selectate pentru finala Jazz in the Park Competition apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *