Victor Babeş s-a născut la 28 iulie 1854, la Viena. Tatăl său, Vincenţiu Babeş, a fost o personalitate a vieţii politice şi culturale din Banat.
Studiile gimnaziale le-a făcut la Lugoj, iar după absolvirea liceului s-a înscris la Conservatorul de artă dramatică din Budapesta. Renunţă însă la aceste cursuri şi, în iarna anului 1871, se înscrie la Facultatea de Medicină din Budapesta. După absolvirea cu succes a anului I, decide să-şi continue studiile la Viena, potrivit volumului „Pe urmele lui Victor Babeş”, de Mihai Neagu Basarab (Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1988).
Chemat de profesorul Karl von Rokitansky, în octombrie 1875, este numit asistent definitiv la Catedra de anatomie patologică a Facultăţii de Medicină din Budapesta, fiind totodată student în ultimul an la această facultate, pe care a absolvit-o în 1876.
La 2 august 1878, obţine, la Viena, doctoratul, cu calificativ maxim, iar în 1881 obţine titlul de docent, în urma unui examen susţinut la Budapesta. În toamna anului 1882 pleacă într-o călătorie de studii în Germania şi Franţa, continuându-şi, astfel, specializarea la Munchen, Heidelberg, Strassbourg, Paris şi Berlin (1882-1886), potrivit Dicţionarului „Membrii Academiei Române” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
La Paris, Victor Babeş îl cunoaşte pe Andre Victor Cornil, titularul Catedrei de anatomie patologică, ce înfiinţase împreună cu Louis-Antoine Ranvier un institut şi publicase un tratat de histologie patologică. În institutul lui A. V. Cornil, Victor Babeş stăruie, în cadrul lucrărilor curente, cu precădere asupra aspectului bacteriologic al cazurilor care i se prezentau. Profesorul Cornil acceptă propunerea lui Babeş de a scrie împreună un tratat de bacteriologie şi îi oferă acestuia un post de preparator la institutul său. („Pe urmele lui Victor Babeş”, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1988). Astfel, în 1885, Victor Babeş împreună cu savantul francez A.V. Cornil publică cel dintâi tratat complet de bacteriologie din lume – „Les bacteries et leur rĂ´le dans l’etiologie, l’anatomie et l’histologie pathologique des maladies infectieuses”. În câteva luni Victor Babeş publică aproape 20 de lucrări ştiinţifice şi face o serie de descoperiri de importanţă deosebită.
În august 1887, Victor Babeş vine la Bucureşti, unde, în acelaşi an, pune bazele Institutului de Patologie şi Bacteriologie, pe atunci unic în lume şi care avea iniţial patru secţii: Secţia I pentru cercetarea bolilor infecţioase la om, denumită ulterior Secţia de bacteriologie şi anatomie patologică, sub conducerea lui Gh. Marinescu, viitorul mare neurolog; Secţia a II-a pentru cercetarea bolilor infecţioase ale animalelor; Secţia a III-a, de chimie patologică şi biologică; Secţia a IV-a, pentru tratamentul antirabic, după cum se arată în volumul „Oameni de ştiinţă… Conexiuni… Gesturi frumoase”, autor C. Popescu-Ulmu (Ed. Albatros, Bucureşti, 1981).
În cadrul Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti – primul institut de cercetări ştiinţifice înfiinţat în România – a organizat, în 1888, al doilea centru de vaccinare antirabică din lume, după cel creat de Louis Pasteur la Paris, după cum se menţionează în Dicţionarul „Membrii Academiei Române”.
A fost, între 1885-1887, profesor la Catedra de Histopatologie a Facultăţii de Medicină din Budapesta, iar apoi, între 1887-1926, profesor de anatomie patologică şi bacteriologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti.
A adus contribuţii de renume mondial în studiul turbării, leprei, difteriei, tuberculozei, malariei, pelagrăi etc., descoperind corpusculii virotici din celulele creierului animalelor turbate („Corpusculii Babeş-Negri”) şi peste 50 de germeni patogeni noi.
În literatura de specialitate, agenţii patogeni care provoacă unele boli la animale au fost denumiţi „babesii”, iar respectivele boli – „babesiose” („babesia bovis” şi „babesia ovis”). Considerat de însuşi Pasteur drept unul dintre cei mai competenţi specialişti în problemele turbării, datorită atât studiilor referitoare la anatomia patologică a acestei afecţiuni, cât şi perfecţionărilor aduse tehnicii de vaccinare antirabică, Victor Babeş a pus bazele experimentale şi clinice ale seroterapiei şi a introdus în România vaccinarea antirabică la numai trei ani de la iniţierea ei (tratament asociat: vaccin şi ser antirabic, cunoscut drept „metoda română de tratament antirabic”).
A fost al doilea după Pasteur care a studiat „concurenţa vitală” dintre speciile bacteriene şi a introdus pentru prima oară în lume tehnica antibiogramei (Dicţionarul „Membrii Academiei Române”).
Opera lui Victor Babeş este inclusă în peste o mie de lucrări publicate, iar vieţii şi operei sale i-au fost consacrate numeroase cărţi şi articole. A fost membru corespondent (1 apr. 1889) apoi membru titular (11 mart. 1893) al Academiei Române, vicepreşedinte al Academiei Române (14 apr. 1899-6 apr. 1900; 8 oct. 1918 – 11 iun. 1919), precum şi preşedinte al Secţiunii Ştiinţifice a Academiei Române (1922-1925). A fost, de asemenea, membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris, membru al Comitetului Internaţional pentru Combaterea Leprei din Paris, precum şi triplu laureat al Academiei de Ştiinţe din Paris, fiind distins cu premiile „Montyon” şi „Breant”.
A murit la 19 octombrie 1926, la Bucureşti. Printr-un decret din 2 martie 1925 s-a hotărât ca „Institutul de Patologie şi Bacteriologie” din Bucureşti să se numească „Institutul dr. Victor Babeş”.
