October 14, 2024

La data de 18 septembrie, între orele 09:00 și 11:00, Poliția municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție a desfășurat o acțiune cu scopul de a combate absenteismul școlar, delincvența juvenilă, precum și de a asigura un climat de siguranță în mediul școlar, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. În cadrul acestei acțiuni, au fost identificați 28 de elevi, din mai multe unități de învățământ, care lipseau de la orele de curs. Citând aceleași surse, elevii au fost consiliați și îndrumați să se îndrepte spre unitățile școlare în care își desfășoară activitatea educativă.

De asemenea, polițiștii au efectuat verificări și instruiri ale operatorilor economici cu privire la reglementările privind interzicerea comercializării băuturilor energizante, a produselor alcoolice și a tutunului către minori. Reprezentanții IPJ Cluj au transmis că vor fi organizate frecvent astfel de acțiuni pentru a monitoriza respectarea legislației și pentru a garanta un climat optim de siguranța minorilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *