Ziua Hiroshima, marcată anual la 6 august, comemorează unul dintre cele mai devastatoare evenimente din istoria umanităţii, respectiv atacul american cu bombă nucleară asupra oraşului japonez Hiroshima, în 1945, care a pus capăt celui de-Al Doilea Război Mondial. Ziua este dedicată victimelor exploziei bombei nucleare, precum şi creşterii gradului de conştientizare cu privire la puterea devastatoare a bombelor nucleare, îndemnând fiecare naţiune să descurajeze folosirea acesteia, potrivit site-ului https://www.edudwar.com/.
La 08:15 (ora locală) în dimineaţa zilei de 6 august 1945, oraşul japonez Hiroshima a fost distrus de bomba atomică, care a fost folosită pentru prima oară drept armă de război. Bomba cu uraniu-235, de peste 9.000 de kilograme, supranumită „Little Boy” a fost lansată de bombardierul B-29 („Enola Gay”), pilotat de colonelul Paul W. Tibbets Jr., care a explodat la aproximativ 1.800 de metri deasupra oraşului. Explozia de o amploare uriaşă (puterea explozivă echivalentă cu 12,5 kilotone de TNT) a distrus oraşul în proporţie de 90% şi a provocat moartea a aproximativ 120.000 de persoane în primele patru zile după explozie. Mulţi au fost vaporizaţi instantaneu de explozie, alţii au murit ulterior din cauza efectelor arsurilor şi a radiaţiilor, indică site-ul https://www.iwm.org.uk/.
Trei zile mai târziu, la 9 august, ora locală 11:02, un alt bombardier B-29, „Bockscar”, pilotat de maiorul Charles Sweeney, lansa cea de-a doua bombă atomică, supranumită „Fat Boy”, asupra unui alt oraş japonez – Nagasaki. Un alt oraş fusese ţinta, respectiv oraşul Kokura, însă bombardierul a fost deviat spre Nagasaki din cauza unei pături groase de nori. Mai puternică decât cea folosită la Hiroshima, bomba a cântărit aproape 10.000 de kilograme şi a fost construită pentru a produce o explozie echivalentă a 22 de kilotone de TNT. Aşezarea geografică a oraşului Nagasaki, în văile înguste dintre munţi, a redus efectul bombei, limitând distrugerea la o zonă de circa 4.200 de metri pătraţi. Explozia a determinat la momentul impactului şi ulterior între 40.000 şi 80.000 de victime, notează site-ul https://www.history.com/ şi https://www.iwm.org.uk/.
Cele două explozii atomice au avut efectele dorite de aliaţi. La 10 august, guvernul japonez şi-a indicat disponibilitatea de a accepta înfrângerea, sub rezerva anumitor condiţii. Pe 14 august a acceptat în sfârşit cererea de predare necondiţionată. La 15 august 1945, împăratul Japoniei, Hirohito, a anunţat la radio, capitularea necondiţionată a Japoniei, reprezentând sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Armistiţiul a fost semnat la 2 septembrie 1945, la bordul navei americane USS Missouri.
***
În fiecare an, la 6 august, oraşul Hiroshima organizează, între orele 8.00 şi 8.50, „Ceremonia Memorială a Păcii”, un omagiu adus celor care au pierit în urma bombardamentelor atomice dar, şi o rugăciune pentru realizarea unei păci mondiale de durată. Ceremonia are loc în faţa Monumentului Victimelor Bombei Atomice din Parcul Memorial al Păcii din Hiroshima, în cadrul căreia primarul oraşului Hiroshima rosteşte o „Declaraţie de pace” care este trimisă, apoi, în fiecare ţară din lume. Această „Declaraţie de pace” reprezintă dorinţa Hiroshimei de eliminare a armelor nucleare şi de realizare a păcii mondiale de durată, conform site-ului https://www.city.hiroshima.lg.jp/.
La această ceremonie participă atât locuitori ai oraşului, inclusiv cei care şi-au pierdut membri ai familiei în bombardament, dar şi numeroşi japonezi veniţi din întreaga ţară. De asemenea, numeroşi diplomaţi străini sunt invitaţi să ia parte la această ceremonie, pentru a reflecta asupra importanţei păcii şi a pericolelor desfăşurării armelor nucleare. La ceremonia anuală a păcii de la Hiroshima urmează să participe reprezentanţi din 115 ţări şi Uniunea Europeană, notează https://edition.cnn.com/.
Exact la ora 8.15 (ora locală) – momentul în care a fost aruncată bomba atomică – timp de un minut va suna Clopoţelul Păcii, iar persoanele de la locul ceremoniei, dar şi cele aflate în casele lor sau la locurile de muncă vor aduce un omagiu tăcut victimelor bombardamentului atomic şi se vor ruga pentru pacea mondială.
Locul de desfăşurare a „Ceremoniei Păcii” este dominat de Domul Bombei Atomice, unica structură rămasă în picioare, în zona distrusă de bombardamentul atomic din 6 august 1945. Domul Bombei Atomice a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1996, potrivit site-ului http://whc.unesco.org/, fiind un puternic simbol al celei mai distructive forţe create de om şi reprezentând, totodată, speranţa pentru pacea mondială, dar şi pentru eliminarea armelor nucleare.
***
În perioada 3-9 august 2024, are loc la Hiroshima şi Nagasaki, Conferinţa Mondială împotriva bombelor atomice (A) şi cu hidrogen (H), cu tema „Together with the Hibakusha, let us achieve a nuclear weapon-free, peaceful and just world – for the future of the humankind and our planet”, potrivit site-ului oficial al Biroului Internaţional pentru Pace, https://ipb.org/. „Hibakusha” sunt victimele supravieţuitoare ale bombelor atomice care au fost lansate peste Hiroshima şi Nagasaki. Chiar dacă au supravieţuit efectelor imediate ale exploziei, „Hibakusha”, pe termen lung, au avut de suferit în urma efectelor bolilor provocate de radiaţii, a pierderii familiei şi a prietenilor dar şi a discriminării. În ciuda dificultăţilor, mulţi „Hibakusha” au fost exemple de transformare a tragediilor personale într-o luptă pentru promovarea păcii şi pentru a crea o lume fără arme nucleare, se arată pe https://education.unoda.org/.
Conferinţa mondială din acest an precedă evenimentele din 2025, când se împlinesc 80 de ani de la lansarea bombelor atomice, şi are o semnificaţie cu atât mai mare, în special pentru „Hibakusha”, care doresc să vadă o lume fără arme nucleare.