April 19, 2026

La 7 decembrie este marcată Ziua internațională a aviației civile pentru a crește gradul de conștientizare publică a importanței aviației civile internaționale în dezvoltarea socială și economică a lumii, cât și pentru evidențierea rolului Organizației Internaționale a Aviației Civile în promovarea siguranței și eficienței curselor aeriene pe mapamond.

Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO) a hotărât, prin Rezoluția A29-1 din 1994, marcarea zilei internaționale a aviației civile la data de 7 decembrie, fiind recunoscută, începând din anul 1996, prin Rezoluția 33/51 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Anul trecut, la 7 decembrie 2024, a avut loc aniversarea celor 80 de ani de la semnarea Convenției de la Chicago a Aviației Civile Internaționale. Timp de opt decenii, acest important acord internațional a funcționat ca fundament pentru dezvoltarea sistemului aviației civile globale în beneficiul tuturor națiunilor.

ICAO și-a reafirmat, cu prilejul marcării celor opt decenii de la semnarea convenției, angajamentul pentru reducerea amprentei de carbon în domeniul aviației, cu scopul ambițios de atingere a pragului de emisii zero de carbon până în anul 2050, mai indică sursa citată.

În cadrul temei ”Ceruri Sigure & Viitor Sustenabil pentru Toți”, ICAO evidențiază aspirațiile sale esențiale pe termen lung prezentate în Planul Strategic al ICAO pentru 2050, conform https://www.icao.int/.

Organizația Internațională a Aviației Civile este agenție specializată a sistemului ONU și se ocupă de elaborarea principiilor și codifică tehnicile de navigație aeriană la nivel internațional. A fost creată în 1944, pentru a promova dezvoltarea în condiții de siguranță a aviației civile internaționale în întreaga lume. Sediul general al agenției se află la Montreal (Canada).

România a aderat, în 1965, la Convenția privind Aviația Civilă Internațională, devenind, prin Decretul nr. 194 din 24 aprilie 1965, stat contractant ICAO. Atribuțiile autorității aeronautice naționale au fost actualizate cu prevederile Convenției de la Chicago și ale Anexelor aferente. În 1980, s-a desfășurat în România prima reuniune ICAO organizată în estul Europei.

Regia Autonomă Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) este o instituție reper în domeniul aviației civile și se află în subordinea Ministerului Transporturilor, care este autoritatea de stat în domeniul aviației civile. Supervizează siguranța zborului și a tuturor celor stabilite prin legislația Uniunii Europene, inclusiv pentru aplicarea prevederilor tratatelor internaționale în domeniul aviației civile, la care România este parte, cât și a înțelegerilor bilaterale încheiate cu Autoritățile de Aviație Civilă din alte state.

AACR este membru al ICAO din 1965 și al Agenției Europene de Siguranță a Aviației de la înființarea acesteia.

Autoritatea Aeronautică Română Civilă a primit, în 24 septembrie 2018, Ordinul ‘Virtutea Aeronautică’ în grad de Cavaler cu însemn de pace, pentru civili, una dintre înaltele distincții oferite de statul român drept recunoștință pentru activitatea depusă în domeniul aviației la nivel național și mondial.

Articolul 7 decembrie – Ziua internațională a aviației civile apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *