Circa 76% dintre dintre participanţii la cel mai recent sondaj eJobs au fost afectaţi semnificativ de creşterile de preţuri din ultima perioadă, scumpirile la utilităţi, alimente şi combustibil având cel mai mare impact, arată datele unei platforme de recrutare online. Conform datelor celui mai recent sondaj eJobs, aproximativ 20,9% dintre respondenţi au fost afectaţi într-o oarecare măsură, 2,1% doar într-o mică măsură, iar 1,4% deloc. Cel mai puternic impact l-a avut creşterea tarifelor la utilităţi, după cum au menţionat 89,2% dintre respondenţi. Majorarea preţurilor la alimente şi băuturi a lovit în 85,6% dintre respondenţi, iar 40,7% au resimţit cel mai mult impactul scumpirilor în cheltuielile aferente transportului, respectiv combustibil, transport în comun, precizează reprezentanţii platformei de recrutare.
„Ecoul acestor schimbări nu a întârziat să apară. Deja 72% dintre cei care au luat parte la sondaj au spus că au redus cheltuielile non-esenţiale. 36,7% au renunţat la ieşirile în oraş, 24,3% au decis să îşi cumpere haine mai rar, iar 21,4% au pus pe pauză planurile de vacanţă, pentru un orizont nedeterminat de timp. O tranziţie interesantă, care apare în 29% dintre răspunsuri, este legată de schimbarea brandurilor pe care le foloseau în mod obişnuit cu altele similare, dar dintr-o categorie inferioară de preţ. 20,3% au amânat planurile de a face o achiziţie importantă, precum o casă sau o maşină. Practic, vedem ajustări pe aproape toate palierele, fie că este vorba despre cheltuieli semnificative sau de cele alocate produselor şi serviciilor uzuale”, a explicat Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs, citată în comunicat.
Doar 3,3% spun că nu a fost necesar să facă niciun fel de ajustare în stilul de viaţă şi în comportamentul de consum, iar 8% nu au făcut până acum nimic în acest sens, dar intenţionează să implementeze anumite tăieri de cheltuieli. „Pe acest fond, 65% declară că ar fi dispuşi să renunţe la beneficiile extrasalariale pe care le primesc în schimbul unui salariu mai mare, care să acopere inflaţia. Asta şi în contextul în care doar 4,8% au purtat discuţii cu angajatorul lor despre o posibilă mărire de salariu, în ultima perioadă, şi au şi primit-o”, susţin autorii studiului. Potrivit cercetării, 30,8% nu au primit un salariu mai mare, deşi au solicitat, iar 24,1% plănuiesc să discute despre acest lucru cu angajatorul în perioada următoare. „Dacă ne referim strict la intervalul al ultimelor 12 luni, 63,4% spun că nu le-a crescut salariul deloc, 25,3% au primit o majorare, dar mai mică decât nivelul inflaţiei, iar pentru 5,7% plusul a fost mai mare sau egal cu inflaţia”, mai arată cercetarea.
Conform sondajului, impactul economic al ultimelor luni a fost suficient de puternic pentru candidaţii şi angajaţii din piaţă încât să-i determine pe 41,3% dintre cei care au luat parte la sondaj să îşi dorească un job nou şi să se afle, în acest moment, în căutarea unui nou loc de muncă. Astfel, 33,2% sunt dispuşi să facă o schimbare doar pentru un salariu mult mai mare decât cel actual, în timp de 11,4% sunt mulţumiţi de jobul pe care îl au şi nu plănuiesc o mutare în viitorul apropiat.
Articolul 76 % din angajați au fost afectați de creșterile de prețuri apare prima dată în ziarulfaclia.ro.