Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, marţi, că violenţa domestică este unul dintre subiectele care obligă la un răspuns „cu toată fermitatea instituţională”, menţionând că aceasta nu mai poate fi „ignorată, ascunsă sau minimalizată”.
„Adoptarea declaraţiei ‘România fără violenţă domestică’ în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor este un semn că liderii politici de la putere şi din opoziţie au înţeles că pentru România europeană, democratică şi solidară violenţa domestică nu mai poate fi ignorată, ascunsă sau minimalizată. Astăzi, în Parlamentul României marcăm împreună şi Ziua internaţională a nonviolenţei. Este un demers lăudabil”, a afirmat Abrudean în plen.
El a susţinut că senatorii şi deputaţii au „obligaţia legală şi morală de a fi vocea tuturor victimelor, mai ales atunci când nu pot sau nu au curajul de a vorbi, din frică, din constrângere”.
„Declaraţia ‘România fără violenţă domestică’ nu trebuie să fie un simplu document politic de intenţie, ci trebuie să fie un angajament naţional, o asumare a înţelegerii o dată pentru totdeauna că violenţa domestică este un fenomen care a luat o amploare nepermisă în ultimii ani şi e nevoie deja de o abordare care trebuie să meargă dincolo de partidele politice, de guverne şi de cicluri electorale. Astăzi, prin această declaraţie, ne angajăm să continuăm cu mai multă determinare şi să intensificăm demersurile legislative astfel încât să construim mecanisme mai eficiente şi mai rapide de sprijin pentru fiecare victimă a violenţei domestice. Totodată, această declaraţie trebuie privită ca o datorie pe care noi toţi, cei prezenţi astăzi, ne-o asumăm în faţa tuturor victimelor violenţei domestice şi în faţa tuturor copiilor care au asistat la asemenea drame şi care au trăit sau continuă să trăiască în teamă”, a subliniat Abrudean.
În opinia sa, trebuie construită o Românie sigură pentru toţi cetăţenii.
„Ca preşedinte al Senatului, vă asigur că lupta împotriva violenţei domestice nu va rămâne doar o prioritate declarativă. Avem nevoie de legislaţie actualizată, de sprijin pentru victime, de fermitate împotriva agresorilor. Îmi doresc ca aceste eforturi să continue printr-o colaborare integrată, coordonată şi reală între Parlament, Guvern, administraţia publică, societatea civilă şi comunităţile locale”, a spus Abrudean.
Potrivit preşedintelui Senatului, violenţa domestică obligă la un răspuns „cu toată fermitatea instituţională”. „Violenţa domestică este unul dintre acele subiecte care ne obligă să răspundem cu toată fermitatea instituţională. Nu ne mai putem permite să rămânem indiferenţi, nu mai avem voie să reacţionăm târziu, după ce răul a fost deja produs. Realitatea este dură. Una din două femei din România a fost o victimă a violenţei domestice. Suntem printre primele patru state din UE la incidenţa violenţei împotriva femeilor, conform Eurostat. Şi sub 10% dintre victime reuşesc să ajungă la servicii de sprijin. Peste 50% dintre tinerele femei din România se tem că ar putea deveni victime ale violenţei fizice, sexuale sau domestice”, a precizat el.
Abrudean a arătat că este nevoie de voinţă politică, de politici publice sustenabile, de educaţie şi de intervenţie timpurie.
„Răspunsul pe care astăzi îl dăm este unul clar: România nu mai tolerează violenţa domestică. Aceasta este misiunea şi angajamentul nostru solemn. Este datoria noastră, împreună, cu determinare, să construim o Românie sigură, în care fiecare dintre noi să trăiască liber şi fără frică”, a mai declarat Abrudean.
Parlamentul a adoptat marţi, în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, cu ocazia Zilei internaţionale a nonviolenţei, Declaraţia „România fără violenţă domestică”, prin care îşi reafirmă angajamentul de a adopta legislaţie şi politici publice menite să prevină şi să combată această violenţă, să protejeze victimele şi să tragă la răspundere agresorii.
Articolul Abrudean: România nu mai tolerează violenţa domestică apare prima dată în ziarulfaclia.ro.