Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Jucu au intervenit miercuri, 19 noiembrie 2025, la un accident rutier petrecut pe raza localității Jucu de Mijloc, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj. Traficul în zonă a fost blocat timp de aproximativ o oră.
Citând aceleași surse, în accident au fost implicate două autoturisme, însă nu au existat victime încarcerate. Două persoane au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, respectiv SAJ. Cele două femei, una de aproximativ 50, iar cealaltă de aproximativ 70 de ani, au fost transportate la spital, potrivit salvatorilor clujeni. La rândul lor, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au informat că în data de 19 noiembrie 2025, în jurul orei 10.30, a fost înregistrat un accident rutier în localitatea Jucu de Mijloc, la intersecția DN1C – DJ109D, cu implicarea a două autovehicule. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști la fața locului, este vorba de un bărbat de 31 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, aflat la volanul unui autoturism ce se deplasa pe DN1C spre municipiul Gherla. Acesta ar fi pătruns pe culoarea roșie a semaforului electric, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din județul Iași, care ar fi efectuat virajul la stânga dinspre DJ109D către municipiul Cluj-Napoca. În urma evenimentului rutier, o femeie de 73 de ani și o femeie de 53 de ani, ambele pasagere, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la o unitate spitalicească, testările efectuate cu aparatul etilotest indicând rezultate negative, potrivit polițiștilor clujeni.
T.S.
sursă foto: ISU Cluj& IPJ Cluj
Articolul Accident la Jucu de Mijloc. Două femei transportate la spital apare prima dată în ziarulfaclia.ro.