July 7, 2025

Înainte de contestații, la Evaluarea Națională 2025, județul Cluj se află pe primul loc pe țară cu o promovabilitate de 92,1%. În ceea ce privește rezultatele obținute la EN VIII, înainte de contestații, în județul Cluj, cei mai mulți elevi, în număr de 847,  au obținut medii între 8.5 și 8.99.

La examenul de Evaluare Națională, sesiunea iulie 2025, s-au înscris inițial un număr de 5.593 de absolvenți clujeni de clasa a VIII-a, dintre care 5.430 s-au prezentat  pentru a susține proba scrisă de la limba și literature română, potrivit Ministerului Educației și Cercetării. Mai precis, un număr de 163 de candidați au fost absenți la această primă probă. De asemenea, la susținerea probei de matematică din cei înscriși initial, s-au prezentat un număr de 5.419 de candidați ,adică 174 dintre aceștia neprezentându-se deloc. În județul Cluj, probele s-au desfășurat fără incidente, la nici una dintre acestea nu au existat cazuri de elevi eliminați din examen.

Rezultate înainte de contestații

În ceea ce privește rezultatele obținute la EN VIII, înainte de contestații, în județul Cluj, cele mai multe medii, în număr de 847  s-au înregistrat între 8.5 și 8.99, potrivit MEC. De asemenea, un număr de 428 de absolvenți au obținut medii între 1 și 4.99 și un număr de 193 au avut mediile între 5 și 5.49. Între 5.5 și 5.99 s-au înregistrat 256 de medii și între 6 și 6.49 s-au înregistrat 344 de medii. Cu medii între 6.5 și 6.99 au fost un număr de 396 de elevi, iar cu medii între 7 și 7.49 au fost un număr de 488. Au mai fost 586 de medii între 7.5 și 7.99 și  687 de medii situate între 8 și 8.49. De asemenea, elevii clujeni cu mediile între 8.5 și 8.99 au fost în număr de 847, iar elevi cu mediile între 9 și 9.49 au fost în număr de 811. Între 9.5 și 9.99 s-au înregistrat un număr de 378 de medii , iar medii de zece au fost în număr de trei. Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025, după contestații, vor fi publicate pe 10 iulie. Pe 11 iulie 2025 va fi anunţată ierarhia la nivel judeţean a absolvenţilor claselor a VIII-a, în funcție de media de la Evaluarea Națională, pentru pregătirea admiterii la liceu. Completarea opțiunilor în fișele de înscriere la liceu 2025 începe pe 14 iulie, iar repartizarea candidaților are loc pe 23 iulie, potrivit calendarului de admitere la liceu în 2025.

Completarea opțiunilor

Calendarul admiterii la liceu 2025 va începe cu perioada 14 – 21 iulie 2025 când are loc completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a. Apoi în intervaul 14 – 21 iulie 2025 se va desfășura introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere. Totodată, în perioada amintită,  părinții și candidașii vor verifica corectitudinea datelor din fișa listată de calculator, eventualele greșeli în baza de date computerizată și se va face listarea fișelor corectate din calculator. Aceste operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată. De asemenea, data de 21 iulie 2025, va reprezenta termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată, Tot până la această data se va preda de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean și se va transmite baza de date de la centrele de admitere județene la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată. În data de 22 iulie 2025 se va verifica și corecta eventualele erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene și se vor transmite modificările la comisia națională. Tot atunci se vor corecta erorilor și confirma încheierea modificărilor în aplicația informatică centralizată.

Repartizarea computerizată

În data de 23 iulie 2025 se va desfășura repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a și se vor comunica rezultatele candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Totodată, în unitățile de învățământ gimnazial se vor afișa lista cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ.

Tia SÎRCA

 

 

Articolul Admitere liceu: Când se vor completa opțiunile în fișele de înscriere apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *