July 22, 2024

Marți, 9 iulie 2024, după anunțarea rezultatelor finale de la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a, Ministerul Educației a publicat ghidul pentru admiterea la liceu. Acest ghid conține informații utile privind repartizarea computerizată în cadrul admiterii în învățământul liceal 2024-2025. Potrivit documentului, în perioada 11-22 iulie 2024, absolvenții de gimnaziu pot completă opțiunile, alături de părinți și de profesorii diriginți. Reprezentanții Ministerului Educației recomandă candidaților să se informeze la școala pe care au absolvit-o asupra programului pentru completarea opțiunilor.

În ghid se mai precizează că în ceea ce privește locurile speciale pentru romi și CES, în perioada 15-16 iulie 2024 are loc completarea opțiunilor, iar în data de 18 iulie 2024 se desfășoară repartizarea candidaților și comunicarea rezultatelor. Totodată, legat de admiterea în învățământul special documentul amintit informează că între 15-16 iulie 2024 au loc înscrierea și repartizarea candidaților.

Completarea cât mai multor opțiuni

Candidaților li se recomandă ca înainte de completarea opțiunilor să realizeze o listă cu specializările pe care le doresc și codurile aferente acestora, verifice orientativ ultimele medii de intrare din anii școlari trecuți și poziția personală în ierarhia județeană. După ce identifică liceele și specializările pe care le doresc, candidații sunt sfătuiți să-și creeze o listă cu acele coduri care corespund opțiunilor lor, în ordinea preferințelor, de la cea mai dorită, la cea mai puțin preferată. Candidaților li se atrage atenția să se asigure de faptul că lista cuprinde un număr mare de opțiuni și că numărul locurilor corespunzător opțiunilor lor depășește poziția lor în ierarhie.

Potrivit aceluiași document, în completarea opțiunilor în fișa de înscriere, absolvenții trebuie să țină cont de următoarele: trecerea în ordinea preferințelor a codurilor specifice fiecărei specializări, pe orizontală, în căsuțele din josul paginii, atenție la modul în care se completează codurile (prea puține opțiuni/coduri sau coduri introduse greșit pot duce la nerepartizare sau la repartizarea la o specializare nedorită), dar și verificarea amănunțită a fișei completate, după introducerea opțiunilor în calculator, înainte de a o semna.

În cazul absolvenților care candidează la admiterea la liceu în alt județ, aceștia trebuie să știe pot opta pentru repartizare într-un singur județ, codurile se preiau din broșura județului în care doresc să fie repartizați, iar după admitere, vor depune dosarul la liceul în care au fost admiși.

După repartizarea computerizată, în perioada 25 și 30 iulie 2024, absolvenții vor depune dosarele la școala la care au fost repartizați. În plus, acestora li se recomandă să urmărească canalele de informare ale liceului în care au fost admiși, pentru programul înscrierilor.

O a doua șansă în august

În perioada 31 iulie și 2 august 2024, se soluționează cazurile speciale: situații medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaților gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu etc. Pentru a putea participa la această etapă, candidatul trebuie aibă cel puțin media ultimului admis în clasa în care doreștese mute și să existe locuri în clasa respectivă. Aceste condiții se aplică tuturor cazurilor speciale, cu excepția candidaților gemeni. Situațiile speciale se soluționează la nivelul Comisiei județene de admitere, iar pentru o mai bună informare privind modalitatea de depunere a cererilor pentru această etapă și documentele necesare se recomandă urmărirea canalelor de comunicare ale Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Absolvenții clujeni de gimnaziu care nu au reușit să se înscrie în prima etapă la un liceu pot participa la etapa a II-a de admitere. Calendarul pentru etapa a II-a de admitere prevede ca pe data de 2 august 2024 să se afișeze locurile libere rămase la sfârșitul primei etape. Apoi, între 12 și 14 august va avea loc înscrierea candidaților, iar între 19-20 august va avea loc repartizarea candidaților, la nivel de Comisie județeană de admitere.

Tia SÎRCA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *