April 19, 2026

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Cluj a finalizat verificarea cererilor pentru plata facturilor de energie din lunile iulie și august. Validarea s-a făcut automat prin intermediul aplicației informatice EPIDS. Ca urmare s-au emis primele tichete de energie pentru plata facturilor aferente celor două luni. Astfel, la data de 19 septembrie 2025 AJPIS Cluj a efectuat plata pentru primii 2.339 de beneficiari de tichete de energie, în valoare de 233.650 lei. Începând din 23 septembrie 2025 aceștia vor putea utiliza suma pentru plata facturilor de energie electrică destinată lunilor iulie și august. Tichetul emis confirmă faptul că solicitantul este eligibil în ceeea ce privește acordarea sprijinului pentru energie.

Important este faptul că procesul de stabilire a eligibilității cererilor înregistrate aferente lunilor iulie și august 2025 este unul în continuă desfășurare, până la data de 27 septembrie 2025, dată limită de depunere a cererilor raportate la perioada menționată anterior. După această dată, sprijinul financiar va fi acordat începând cu luna în care este depusă cererea, până la 31 martie 2026.

De menționat că tichetul nu trebuie prezentat la achitarea facturii în oficiile poștale, nu este transmisibil și nu poate fi utilizat pentru alte locuri de consum, în afara celui pentru care a fost acordat.

 

 

Articolul AJPIS Cluj a emis primele tichete pentru plata facturilor la energie apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *