June 15, 2025

Baschetbaliștii de la U BT Cluj-Napoca au ținut să facă și în acest an baie în Someș pentru a marca obținerea celui de al cincilea titlu de campioni ai României. Astfel, sâmbătă dimineața, în jurul orei 2, după ce s-au întors de la Oradea unde au obținut cea dea treia victorie în cadrul seriei împotriva CSM SCU Oradea, clujenii au intrat în Someș pentru a duce mai departe tradiția la atingerea acestei performanțe. 

”U” a obţinut astfel al cincilea titlu consecutiv şi al zecelea din palmaresul său (1992, 1993, 1996, 2011, 2017, 2021, 2022, 2023, 2024, 2025).

Vreau să îmi felicit echipa pentru caracterul și reziliența de care au dat dovadă în foarte multe momente atât în această finală, cât și pe parcursul sezonului. Vreau să le mulțumesc fanilor, care au fost trup și suflet alături de noi. În meciul patru ne-au purtat pe brațe spre victorie, iar în acest ultim meci ne-au susținut de la început și până la final. Vreau să îi felicit și pe adversari, au fost adevărați competitori și au arătat dorință de luptă. Sunt un antrenor fericit, mă bucur că am reușit să câștigăm acest titlu. Probabil că este cel mai greu titlu câștigat de mine în cariera mea de antrenor de până acum. Este al șaselea titlu și acesta a fost cel mai greu. Niciodată nu e ușor să câștigi pe terenul adversarei într-un decisiv, însă asta le-am spus și jucătorilor, să nu fugă de lucrurile grele în viață. Lucrurile grele în viață te fac mai bun și îți dau o satisfacție mai mare! Cred că toți jucătorii din echipă au de învățat de pe urma acestei finale și vor fi jucători de baschet mai buni, dar și oameni mai buni. Pentru a reveni, trebuie să ai jucători de valoare, care să înțeleagă ce înseamnă o finală și presiunea unui meci. Reziliență multă, la problemele întâmpinate, precum și caracter. Sunt foarte mândru de jucătorii mei și cred că, după acest sezon, m-au făcut un antrenor mult mai bun!”, a declarat Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania.

 

Articolul Al cincilea titlul de campioană a României sărbătorit cu baie în Someș apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *