În primele șase luni ale anului 2024, comisarii Gărzii Naționale de Mediu Cluj au efectuat 550 de inspecții la agenți economici, instituții publice și persoane fizice. Cele mai multe inspecții au avut ca scop verificarea modului în care se respectă aplicarea legislației în domeniu, rezolvarea unor reclamații / sesizări ori inspecții tematice dispuse de Garda Națională de Mediu / Comisariatul General București.
Cu ocazia inspecțiilor, comisarii GNM Cluj au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală a amenzilor de 803.000 lei. De asemenea au fost suspendate activitățile a 7 obiective și s-a dispus deființarea unei lucrări. În urma vericărilor au fost formulate 7 sesizări penale, acestea urmând a fi instrumenatate de Inspectoratul Județean de Poliție Cluj.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea modului de gestionare a deșeurilor, precum și a legislației în în domneniul biodiversității prin afectarea factorilor de mediu, în special apa, prin deversări, scurgeri de ape reziduale și menajere. Viorel Pleșa, comisar șef al GNM Cluj, precizează că și în perioada următoare vor continua verificările și controalele la agenți economice, insituții și persoane fizice, reacțiile GNM Cluj fiind prompte acolo unde urgențele o impun. „Dorim să anunțăm agenții economici să verifice valabilitatea actelor de reglemenatare, deoarce autorizațiile de mediu sunt valabile doar cu aplicarea vizei anuale. În caz contrar acestea își pierd valabilitatea!”- precizează comisar șef, Viorel Pleșa. Acesta adăugat că sunt planificate peste 1.000 de controale la agenții economici în acest an.
Garda Naţională de Mediu este o instituţie publică de inspecţie şi control, aflată în subordinea Ministerului Mediului, care funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat. Fiind o entitate specializată în inspecţie şi control, aceasta poate lua măsuri de sancţionare, de suspendare/sistare a activităţii ca urmare a poluării şi deteriorării mediului sau pentru nerespectarea condiţiilor impuse prin actele de reglementare. Garda Naţională de Mediu are în subordine 41 de comisariate judeţene, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.
Activitatea de inspecţie şi control a GNM este structurată pe trei domenii principale: Controlul poluării factorilor de mediu (aer, apă, sol, subsol şi ape subterane, gestiunea deşeurilor, etc.), Controlul respectării regimului substanţelor şi preparatelor chimice periculoase şi Controlul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate.
B.P.