April 18, 2026

Un an complet de inactivitate pentru tinerii și sportivii din județul Cluj. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Cluj nu a putut desfășura niciun program sau eveniment în cursul acestui an, din cauza lipsei totale a bugetului de activități.

Absența finanțării a transformat sediul DJST într-o simplă structură administrativă, fără nicio posibilitate de a susține proiecte sportive și de tineret. Deși instituția ar trebui să fie motorul inițiativelor dedicate tineretului, evenimentelor sportive și sprijinirii comunităților locale, lipsa fondurilor a dus la înghețarea tuturor acțiunilor planificate.

În decursul anului 2025, instituția noastră, trecând printr-un proces de reorganizare, nu a fost finanțată de la bugetul de stat în vederea susținerii activităților sportive și de tineret. Singurele activități sportive pe care le-am organizat, împreună cu alte entități spotive naționale, au fost Sport Festival 2025 – luna Iunie, Săptămâna Europeană a Sportului – luna Septembrie (împreună cu I.S.J. Cluj). Deasemnea, am eliberat un număr de două Certificate de Identitate Sportivă, necesare structurilor sportive fără personalitate juridică, pentru participarea în competițiile de nivel județean”, a anunțat în cadrul Colegiului Prefectural, Ovidiu Chifor, directorul Direcției Județene de Sport și Tineret Cluj.

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Cluj joacă un rol esențial în administrarea infrastructurii sportive de stat din județ, fiind responsabilă de facilități cheie, de la săli de sport emblematice până la spații de cazare destinate sportivilor, cum ar fi Hotel Stadion. În ciuda provocărilor legate de finanțarea activităților, instituția continuă să gestioneze un portofoliu important de baze care deservesc performanța și sportul de masă.

Printre unitățile majore aflate în subordinea directă a DJST se numără: Sala Sporturilor „Horia Demian” este unul dintre cele mai importante centre de sporturi de sală din oraș, esențial pentru handbal, baschet, volei și alte discipline.

Aici își desfășoară activitatea CSM Cluj-Napoca, CSS Viitorul Cluj-Napoca, CS U-BT Cluj-Napoca, CS Universitatea Cluj-Napoca, CS Politehnica Cluj-Napoca, CFF Clujana Cluj-Napoca, CS Tăcerea Cluj-Napoca, FR Judo, AJ Box, AJ Fotbal, care își desfășoară antrenamentele și jocurile/competițiile în incinta sălii, la următoarele ramuri de sport: tenis de masă, judo, box, handbal, baschet, volei, arte marțiale, fotbal în sala, majorete, Special Olympics, scrimă etc, la nivel de seniori si juniori, masculin si feminin.

Sala Sporturilor “Horia Demian” are un grad de ocupabilitate de 100%, toate spațiile cu destinație sportivă fiind exploatate la maximum, în prezent funcționând și o sala de box, birourile Asociației Județene de Fotbal Cluj, sediul C.S. U-BT Cluj-Napoca, un centru de recuperare pentru sportivi, sala de judo (unde iși desfășoara pregătirea loturile naționale și olimpice feminine ale Federației Române de Judo), sala de tenis de masă.


Sala de Gimnastică „Sonia Iovan” este un spațiu dedicat pregătirii gimnaștilor de performanță. În incinta Sălii de Gimnastică ”Sonia Iovan” din Cluj Napoca se desfășoară activități sportive ale cluburilor CSS Viitorul Cluj, CS Universitatea Cluj, AS Adria Gym Cluj, Fundatia Csemete, avâand secții de gimnastica,  scrimă, fitness, Olimpiada de sport între grădinițe, Paralimpiada pentru Copii cu Nevoi Speciale.

Hotelul Stadion este o componentă vitală a infrastructurii administrate de DJST, fiind dedicat, în primul rând, găzduirii sportivilor și tinerilor. Situat în proximitatea facilităților sportive majore, acesta oferă cazare specializată, fiind un suport logistic indispensabil pentru organizarea de cantonamente și competiții.

Conform datelor instituționale, Hotelul Stadion funcționează ca un Complex de Cazare pentru Sportivi și Tineri, asigurând infrastructura necesară pentru delegațiile sportive care vin în Cluj-Napoca.

Activitatea DJST

Misiunea DJST Cluj este dublă. Pe de o parte, sprijină sportul de performanță prin gestionarea infrastructurii și promovarea sportivilor de elită (inclusiv premierea „Sportivilor Anului”) iar pe de altă parte, se ocupă de politici de tineret.

DJST Cluj s-a confruntat în anii recenți cu probleme semnificative legate de bugetul de activități. Instituția a semnalat în trecut că lipsa fondurilor pentru programe a dus la o stagnare a activităților de tineret și sport. Acest blocaj financiar afectează direct capacitatea DJST de a organiza și susține competiții, tabere și proiecte de educație non-formală, forțând-o să se concentreze preponderent pe aspectele administrative și de administrare a patrimoniului.

Articolul An alb la DJST Cluj. Fără buget, fără programe de sport și tineret în 2025 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *