Fundaşul Andrei Raţiu a afirmat, marţi, după meciul amical cu Slovacia, pierdut cu 0-2, la Bratislava, că simte că echipa naţională de fotbal a României s-a făcut încă o dată de râs, ca şi în partida cu Turcia, pierdută cu 0-1, în barajul de calificare la Cupa Mondială 2026.
„Am fost toţi într-o stare nu prea bună după ce s-a întâmplat cu nea Mircea. Ne dorim să se facă repede cât mai bine. A fost un meci neobişnuit şi pentru noi, pentru că aveam gândul mai mult la el decât la noi. Ne pare rău că ne-am făcut de râs ca data trecută. Acum ştergem o pagină, să vedem în vară cum facem ca să ne reglăm. Acum mergem la cluburi să ne limpezim capetele. Trebuie să întoarcem pagina şi să punem atitudine şi să dăm o altă imagine României”, a declarat Raţiu la Antena 1.
„Nu ştim cine va fi selecţioner, dar noi vom fi cu alături de dânsul. Noi ne dorim să facem ceva, pentru că ne facem de râs de fiecare dată când ieşim pe teren. Toţi suntem trişti, nu doar eu. Ne este ruşine”, a mai spus Raţiu.
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Slovaciei cu scorul de 2-0 (1-0), marţi seara, pe Narodny futbalovy stadion din Bratislava, într-un meci amical care a încheiat mandatul de selecţioner al lui Mircea Lucescu, absent de pe bancă.
Selecţionerul Mircea Lucescu a ratat acest meci după ce i s-a făcut rău la şedinţa tehnică de duminică şi a fost internat în spital. România a pierdut joi seara semifinala barajului pentru CM 2026, 0-1 cu Turcia, la Istanbul, în timp ce Slovacia a cedat pe teren propriu cu Kosovo (3-4), în semifinala altui baraj.
România va juca următorul meci pe 2 iunie, un meci amical cu Georgia, la Tbilisi, mai mult ca sigur cu alt selecţioner.
Articolul Andrei Rațiu: Ne-am făcut de râs apare prima dată în ziarulfaclia.ro.