Mulţi au făcut referiri recente la Jacques Delors, numindu-l vizionarul european. Şi au mare dreptate. Dar ideile marelui politician francez rămâneau la stadiul de filosofie dacă el nu era şi preşedintele executivului european vreme de 10 ani. Chiar dacă au mai fost şi alţi preşedinţi ai Comisiei Europene care au coordonat sistemul timp de două mandate, doar de Delors dorim să amintim aici.
Am crezut în primăvara lui 2019 că doamna Merkel va accepta o funcţie europeană, dorind să fie vizionarul UE „la vedere” pentru secolul al XXI-lea, dar aceasta a preferat jocul din umbră. S-a jucat perfect, o strategie deosebit de bine stracturată şi de mare impact. Preşedintele Macron spunea atunci că sprijină ideea ca Merkel să preia destinele UE, dar a devenit rapid avocatul soluţiei „mini Merkel”. Ursula von der Leyen era deja un nume din anturajul cancelarului Merkel, deci surpriza nu era aşa mare pentru avizaţi.
Exista şi un scenariu ca Ursula von der Leyen să devină cancelar german, dar calea europeană a fost preferată pentru protejata doamnei Merkel. Era evident că aceste jocuri aveau profunzimea momentului, pregătindu-ne pentru două mandate consecutive, 10 ani cu actuala preşedintă a Comisiei Europene, după formula Delors.
Pentru mulţi, este greu de vizualizat politic cum un comisar european, şi chiar preşedinte al Comisiei Europene, poate să fie validat în ţara sa, fiind în opoziţie. În Germania se poate, totul a fost gândit, chiar şi din punct de vedere juridic. Urmărim cu mare interes proiectul de guvernare al actualei coaliţii din Germania. Ideile doamnei Merkel, despre o Europă federală, sunt inserate în plan, paradoxal, fără ca partidul creştin-democrat să fie acum în coaliţia de guvernare a Germaniei. Totuşi, prin prezenţa Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene, avem încă un CDU deosebit de influent. Dacă analizăm larg, din perspectiva naţională şi europeană, Germania are o Coaliţie de Uniune Naţională, formată din cele 4 partide proeuropene (SPD, Liberalii şi Verzii în Germania; CDU la Bruxelles).
Angela Merkel a promis că după ce se ocupă de Germania îşi va îndrepta atenţia şi spre Europa. De-a lungul timpului, actualul lider german a avut de jonglat cu două variabile: cui lasă moştenire tronul CDU-ului (şi indirect conducerea Germaniei) şi pe cine recomandă la preşedinţia Comisiei Europene. În 2014 povestea s-a finalizat în limita bunului simţ: Juncker, bun prieten de Consilii la Bruxelles, şi doamna Merkel a mai forţat un mandat de cancelar german. În 2019 situaţia a fost mai complexă, dar rezolvată elegant, cu fineţe şi pragmatism. În mod clar Ursula von der Leyen era un nume care avea potenţial şi în politica germană. Doamna Merkel a „donat-o” însă Europei.
Dan LUCA
