April 18, 2026

Compania aeriană românească AnimaWings își continuă expansiunea în Transilvania și anunță introducerea a trei noi destinații din Cluj-Napoca în sezonul estival 2026. Zborurile vor conecta orașul cu Atena (Grecia), Olbia – Sardinia (Italia) și Salonic (Grecia), fiind operate în regim regulat sau charter, în parteneriat cu touroperatorii.

Prima noutate este ruta Cluj – Atena, disponibilă pe tot parcursul anului începând cu 29 martie 2026. Vor fi două frecvențe săptămânale, în zilele de joi și duminică, cu tarife ce pornesc de la 79,99 euro pe sens.

Din 2 iunie până în 29 septembrie 2026, AnimaWings va opera ruta regulată Cluj – Olbia (Sardinia), cu zboruri în fiecare marți, prețurile pornind de la 99,99 euro pe sens.

În perioada 4 aprilie – 24 octombrie 2026, compania introduce și o cursă charter Cluj – Salonic, în fiecare sâmbătă, cu tarife de la 121 euro pe sens.

Zborurile spre Atena și Olbia sunt deja disponibile pentru rezervare pe site-ul companiei, animawings.com, iar orarele sunt afișate în programul de operare publicat.

Reprezentanții AnimaWings subliniază că noile rute consolidează prezența companiei în regiune și răspund interesului în creștere al pasagerilor din Transilvania pentru destinații mediteraneene populare.

„Prin aceste noi rute, ne reafirmăm angajamentul față de regiune și investim în diversitate, servicii moderne și opțiuni de călătorie accesibile. Vedem un interes solid pentru zboruri directe către zone cu tradiție turistică și un potențial clar de creștere”, a declarat Marius Pandel, președintele AnimaWings.

Extinderea operațiunilor este salutată și de autoritățile locale și aeroportuare. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, consideră că noile rute vor contribui la dezvoltarea turistică și economică a regiunii, în timp ce Viorel Federiga, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Cluj, afirmă că noile destinații sporesc semnificativ conectivitatea internațională a orașului.

La rândul său, David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, subliniază că rutele către Atena, Olbia și Salonic – două dintre acestea fiind operate în premieră la Cluj – confirmă dinamismul pieței și capacitatea aeroportului de a atrage noi oportunități pentru pasageri.

Noile rute sunt adaptate pentru a respecta preferințele de călătorie ale pasagerilor din regiune, toate biletele incluzând bagaj de cabină, alegerea locului și check-in gratuit, atât online, cât și la aeroport.

Prin această extindere, Clujul își consolidează poziția ca hub regional important, oferind acces extins către destinații turistice din Grecia și Italia, pe lângă rutele deja operate către Istanbul și București.

Articolul AnimaWings lansează trei rute noi din Cluj pentru sezonul estival 2026 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *