January 25, 2025

La unul din cele mai mari şi cunoscute pelerinaje din Europa, cel de la Şumuleu Ciuc, Harghita, care are o vechime de 457 ani, s-au aflat și armenii din Gherla. Pelerinajul are în centru statuia Fecioarei Maria, aflată în frumoasa Catedrală Franciscană din apropiere, care este făcătoare de minuni.

Preoţii şi credincioşii sunt de părere că cel mai mare miracol al său este renumitul eveniment religios care stă la originea acestui pelerinaj de Rusaliile catolic. Cu această ocazie an de an zeci de mii de pelerini parcurg distanţe impresionante pentru a ajunge să se roage la statuia Fecioarei Maria, mulţi deplasându-se pe jos sau călare. Conform obiceiului pelerinii poartă cu ei steaguri bisericeşti şi se roagă pe toată durata drumului până la şaua dintre Şumuleu Mic şi Şumuleu Mare, locul unde are loc slujba religioasă. Printre cei peste 300 000 de creştini care la sfârșitul săptămânii trecute au participat la acest pelerinaj s-au aflat şi membri comunităţii armeneşti din municipiul Gherla, care în fiecare an, de Rusaliile catolic onorează cu regularitate acest eveniment. Armenii gherleni s-au deplasat cu mai multe autoturisme, dar a fost un grup care a călătorit cu autobuzul plecat din municipiul Dej cu creştinii romano-catolici. În fruntea reprezentanţilor armeni din Gherla s-a aflat şi în acest an preotul paroh Küsmődi Attila, alături de care s-au găsit şi mulţi creştini romano-catolici din urbea de pe Someş. Creștinii de pe meleagurile clujene au plecat cu bucurie și speranță la cel mai mare pelerinaj de pe continentul nostru, urcând cu zâmbetul pe buze muntele Șumuleu din Harghita, până la altarul în aer liber, unde s-a oficiat Sfânt Liturghie. Unii din delegația gherleană au onorat pentru a 25-a oară acest eveniment religios de mare însemnătate. Slujba din acest an a fost celebrată de Felföldi László, episcop romano-catolic din Pécs (Ungaria), alături de un sobor de preoți în frunte cu Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, dr. Kovács Gergely.

Szekely Csaba

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *