Concursul muzical Eurovision, desfășurat anul acesta în orașul elvețian Basel, a înregistrat o ”audiență record”, au anunțat miercuri organizatorii, potrivit DPA.
Circa 166 de milioane de persoane au vizionat concursul Eurovision în luna mai, potrivit Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU), cu 3 milioane mai multe decât anul trecut. Cel mai mare eveniment muzical din lume a atras un public tânăr mai numeros decât în anii trecuți.
Per ansamblu, cota de piață în cele 37 de state participante la finala din 17 mai a fost de 47,7%, potrivit EBU, cea mai mare valoare din 2004.
În grupa de vârstă 15-24 de ani, cota de piață a atins un procent record de 60%, potrivit EBU.
Eurovisionul a fost cel mai urmărit în Islanda, Finlanda și Suedia, unde a înregistrat o cotă de piață de 98%. Evenimentul a fost de asemenea urmărit în Germania, unde 9,1 milioane de telespectatori au vizionat spectacolul, potrivit EBU.
”Concursul Eurovision a avut cel mai mare impact la televiziune, platforme digitale și platforme de streaming – consolidându-și poziția drept unul dintre cele mai puternice evenimente culturale din lume”, a precizat EBU. TikTok și Instagram au înregistrat combinat circa 1,7 miliarde de vizualizări.
Întrucât voturile telespectatorilor nu sunt limitate la țările participante, evenimentul a devenit un fenomen global. Oameni din 146 de țări au votat la ediția din acest an. Numeroase voturi au venit din Statele Unite și Canada.
Câștigătorul competiției a fost desemnat reprezentantul Austriei, contratenorul JJ, cu melodia ”Wasted Love”.
Articolul Audiență record înregistrată de Eurovision 2025 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.