April 17, 2026

Un grav accident rutier a avut loc duminică, pe DN 1 E 60, în zona localitatății Dumbrava, județul Cluj, unde un autocar ce transporta persoane s-a răsturnat pe carosabil. Potrivit primelor informații transmise de autorități, în autocar se aflau 20 de persoane, dintre care una este încarcerată, iar echipele de salvare lucrează pentru extragerea acesteia în siguranță.

Având în vedere amploarea accidentului și numărul mare de persoane implicate, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Cluj. La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție: trei autospeciale de stingere, două echipaje de descarcerare, patru ambulanțe SMURD, patru ambulanțe SAJ, două autospeciale pentru transportul victimelor multiple și două elicoptere SMURD.

Circulația este complet întreruptă în localitatea Dumbrava, pe sensul de mers Oradea – Cluj-Napoca, iar traficul rutier este deviat de poliție pe rute ocolitoare. În paralel, echipajele de poliție efectuează cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Articolul Autocar răsturnat pe dealul Dumbrava din județul Cluj. S-a activat Planul roșu de intervenție apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *