Bilanț final al accidentului de la Dumbrava
O persoană și-a pierdut viața iar alte nouă au fost rănite în urma accidentului de pe dealul Dumbrava în care a fost implicat un autocar.|În autocar se aflau 21 de persoane. Accidentul a avut loc după ce șoferul, un bărbat de 44 de ani, ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă la stânga, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.
În urma accidentului, un bărbat de 72 de ani, pasager în autocar, a fost găsit în stop cardio-respirator și a fost extras din autovehicul de echipele de intervenție. Deși s-au aplicat imediat manevre de resuscitare, acesta a fost declarat decedat.
Nouă persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale de specialitate. La locul accidentului au intervenit echipaje de la ISU, SMURD, ambulanțe SAJ, precum și elicoptere SMURD pentru sprijin aerian.
Planul Roșu de intervenție a fost activat imediat după accident și a rămas în vigoare până la ora 18,55, când a fost declarat încheiat. Traficul rutier în zonă a fost deviat prin DJ108C, sub coordonarea poliției rutiere.
Șoferul autocarului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
Articolul apare prima dată în ziarulfaclia.ro.