June 15, 2024

Curtea de Apel (CA) Cluj a dispus joi arestarea preventivă a unui avocat din Alba Iulia, fost subprefect de Alba, reţinut anterior de procurori într-un dosar legat de un proiect imobiliar dezvoltat de către acesta, în care ar fi vândut de mai multe ori unele dintre garsonierele şi apartamentele din două blocuri în construcţie, creând un prejudiciu de peste 31 milioane lei şi peste 5,5 milioane de euro unui număr total de peste 200 de cumpărători.

Conform soluţiei pe scurt publicate pe portalul CA Cluj, instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi, în consecinţă, a dispus luarea măsurii arestării preventive, din 31 mai până în 29 iunie, faţă de inculpatul Ovidiu Jidveian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, delapidare în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Decizia este cu drept de contestaţie.

Potrivit unui comunicat dat joi publicităţii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un avocat în cadrul Baroului Alba pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave (245 acte materiale), delapidare în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave şi 6 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum şi faţă de o persoană juridică (dezvoltator imobiliar), pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave (239 acte materiale) şi 6 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„În perioada 2019 – octombrie 2023, suspectul persoană fizică a promis spre vânzare un număr total de 263 spaţii locative sau comerciale, deşi Primăria Municipiului Albă Iulia autorizase executarea unui proiect imobiliar conţinând doar 41 de apartamente, cu spaţii comerciale şi de alimentaţie publică, care urmau a fi amplasate în două corpuri de clădire. Astfel, s-a conturat suspiciunea că, prin inducerea în eroare a unui număr de 201 promitenţi cumpărători, suspectul persoană fizică (în cele mai multe ocazii acţionând în realizarea obiectului de activitate al dezvoltatorului imobiliar) a reuşit să determine persoanele vătămate să achite sumele totale de 31.486.821,24 lei şi 5.508.377,1 euro, aceasta fiind valoarea prejudiciului total estimat în dosarul penal”, se menţionează în comunicat.

Din raportul de constatare întocmit în cauză rezultă că, în perioada martie 2019-octombrie 2023, din conturile dezvoltatorului imobiliar au fost transferate, prin multiple operaţiuni, suma totală de 36.272.353 lei şi 29.999,92 de euro către conturile personale ale suspectului persoană fizică. Transferurile au fost efectuate cu frecvenţă aproape zilnică sau săptămânală, la scurt timp după încasarea de către societate a preţurilor vizând spaţiile locative/ comerciale promise celor 201 promitenţi cumpărători, susţin procurorii.

„Marea majoritate a acestor sume de bani au fost folosite de către suspectul persoană fizică în mod speculativ, pe platforme de tranzacţionare specializate în instrumente financiare derivate, operate de brokeri cu sediile în Cipru şi Belize. Aceşti brokeri pun la dispoziţie contracte pentru diferenţă (CFD – instrumente financiare derivate) pentru toate tipurile de active (mărfuri, acţiuni, indici bursieri, criptomonede)”, se precizează în comunicat.

De asemenea, din analiza de specialitate a rezultat faptul că suspectul şi-ar fi însuşit şi traficat în folosul său personal suma totală de 2.539.991,46 de lei, prin realizarea unor transferuri bancare din conturile dezvoltatorului imobiliar persoană juridică către două companii de brokeraj cu sediul în Cipru, ce deţin platforme de trading instrumente financiare şi criptoactive.

Într-un al doilea dosar penal, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un notar public din Alba Iulia, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată (105 acte materiale), fals intelectual, în formă continuată (105 acte materiale) şi complicitate la exercitarea fără drept a profesiei şi faţă de o persoană fizică (fără calitate specială), pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (105 acte materiale), complicitate la fals intelectual, în formă continuată (105 acte materiale) şi exercitarea fără drept a profesiei.

Mai multe proteste ale persoanelor păgubite au avut loc în ultimele luni în Alba Iulia. Oamenii susţin că au virat fie direct în contul avocatului, fie în cel al firmei Parc Residence Alpha, deţinută în majoritate de Ovidiu Jidveian şi de mama sa, de asemenea avocat, sume importante de bani, unii peste 100.000 de euro, ulterior descoperind că pentru aceeaşi locuinţă există în fapt mai multe promisiuni de vânzare. Păgubiţii, din care unii au cumpărat prin agenţii imobiliare, au dat vina şi pe notari, care le-au spus potenţialilor cumpărători că totul „este în regulă”, şi pe cei de la Cadastru, în condiţiile în care erau notate 200 de persoane în cartea funciară, la 50 de apartamente.

Printre păgubiţi se numără mulţi români care muncesc în diverse ţări din Europa sau care locuiesc în Canada şi SUA, dar şi oameni din justiţie, poliţişti, jandarmi, avocaţi, notari şi chiar politicieni, care îl cunoşteau personal pe Ovidiu Jidveian.

Jidveian a fost subprefect şi preşedinte al organizaţiei Alba Iulia a PSD, partid din partea căruia a candidat în 2012 la Camera Deputaţilor, iar în 2016, ca membru al ALDE, la Primăria Alba Iulia.

În primăvară, şeful IPJ Alba, Florin Dogaru, a declarat că, având în vedere calitatea de avocat a lui Jidveian, cazul a trebuit să fie preluat de un parchet de pe lângă o curte de apel. Dosarul a fost instrumentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, deoarece ar fi putut exista probleme de incompatibilitate la parchetul similar din Alba Iulia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *