Așa cum am precizat în edițiile anterioare ale ziarului, de joi, 8 august 2024, a început Bacalaureatul, sesiunea august 2024. În județul Cluj, participă 818 candidați (la toate probele sau doar probele nepromovate), iar la nivel național peste 33.600 de candidaţi. Din cei 818 candidați înscriși în județul Cluj, 566 candidați provin din promoţia curentă 2023-2024, iar 252 sunt candidați din promoţiile anterioare, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Cluj, într-un comunicat de presă. În perioada 8-14 august se desfășoară probele pentru competențe, iar între 19-22 august candidații vor susține probele scrise.
Examenului național de Bacalaureat sesiunea de toamnă a început cu susținerea probelor de evaluare a competențelor cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. În continuare probele de competențe vor respecta următorul calendar: 9 august 2024 – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă,12 august 2024- evaluarea competențelor digitale și între 13 – 14 august 2024 – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
Reprezentanții ISJ Cluj informează că evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învăţământ). În situațiile în care această condiție nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli.
În ceea ce privește probele scrise ale Bacalaureatului,în județul Cluj se vor desfășura în patru centre de examen (două centre în municipiul Cluj-Napoca, un centru la Turda și un centru la Dej), respectând calendarul stabilit de Ministerul Educației: 19 august 2024 – susținerea probei la limba și literatura română, 20 august 2024 – susținerea probei obligatorii a profilului, 21 august 2024- susținerea proba la alegere a profilului și specializării, 22 august 2024- susținerea probei la limba și literatura maternă.
Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 26 august 2024 (până la ora 12:00), iar contestațiile se pot depune în intervalul orar 12:00 – 18:00, în aceeași zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 august 2024.
Reamintim faptul că un candidat este declarat promovat la examenul național de bacalaureat dacă îndeplinește, simultan, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise, a fost notat cu minimum 5 (cinci) la fiecare dintre acestea și a obținut, în final, cel puţin media 6 (șase).
Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Cluj pun la dispoziția celor interesați liniile TELVERDE, pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Examenului Național de Bacalaureat 2024_Ministerul Educației – 0800 801 100, I.Ș.J. Cluj – 0800 816 264, sesiunea august 2024.
T.S.