October 14, 2024

Banca Transilvania a vândut miercuri obligaţiuni de 700 de milioane de euro, printr-o nouă emisiune în care cererea din partea investitorilor a fost de peste 2,5 miliarde de euro, informează un comunicat al băncii.

Este a doua oară consecutiv când BT lansează o emisiune de obligaţiuni sub umbrela Cadrului de finanţare sustenabilă.

Potrivit sursei citate, ordinele plasate au provenit de la aproape 170 de investitori instituţionali, preponderent cei internaţionali, şi anume 95%.

„Oferta a fost subscrisă de 131 de fonduri de investiţii, fonduri de pensii, bănci comerciale, companii de asigurare şi companii comerciale din 28 de ţări din Europa, SUA, Asia, Orientul Mijlociu etc. Peste 64% dintre investitorii care au subscris obligaţiunile sustenabile ale BT au, la rândul lor, obiective ESG în politica lor de investiţii”, se menţionează în comunicatul transmis AGERPRES.

BT precizează că fondurile atrase vor contribui la finanţarea unor proiecte sustenabile, conform criteriilor de eligibilitate din Cadrul de finanţare durabilă: susţinerea IMM-urilor din regiuni mai puţin dezvoltate din România; accesul populaţiei la asistenţă medicală şi educaţie; iniţiative care susţin tranziţia verde – clădiri verzi, proiecte de energie regenerabilă, transport, agricultură ecologică.

„Suntem încântaţi de interesul investitorilor pentru această emisiune, ceea ce arată din nou atât atractivitatea Băncii Transilvania, cât şi potenţialul ţării noastre. Mixul de yield, numărul investitorilor, volumul tranzacţiei şi volumul total al cererii setează noi repere pentru BT”, a declarat Ómer Tetik, director general al Băncii Transilvania, în comunicatul citat.

În prima oră de la lansarea tranzacţiei, ordinele plasate de investitori au atins nivelul de peste 1 miliard de euro, BT beneficiind inclusiv de votul de încredere a două instituţii financiare internaţionale. Contextul favorabil al pieţelor financiare şi dinamica ordinelor plasate de investitori au condus la un cupon final de 5.125/an, randamentul fiind redus cu circa 40 de puncte bază faţă de aşteptările iniţiale. Întregul proces de vânzare a fost finalizat în câteva ore, iar datorită interesului ridicat din piaţă, care a persistat chiar şi după reducerea preţului, Banca Transilvania a decis să majoreze suma atrasă până la 700 de milioane de euro.

Obligaţiunile au maturitatea în 2030, sunt listate la Bursa din Dublin şi sunt eligibile pentru cerinţa minimă de fonduri proprii şi pasive eligibile (MREL), contribuind la asigurarea permanentă a unui nivel optim de fonduri, distincte de depozitele clienţilor care sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, conform standardelor europene privind băncile.

Vânzarea obligaţiunilor a fost coordonată de J.P. Morgan, Morgan Stanley, Nomura şi ING Bank, (acesta având şi rolul de consultant ESG). BT Capital Partners, compania de brokeraj a Grupului Banca Transilvania, a fost Co-manager pentru această emisiune. Consultanţii juridici au fost Filip&Company, Freshfields Bruckhaus Deringer LLP, Clifford Chance Badea şi Clifford Chance LLP. Deloitte Audit SRL a avut rolul de auditor financiar, iar KPMG Tax SRL a fost consultantul fiscal.

Prima emisiune de obligaţiuni ESG, suprasubscrisă tot în câteva ore, a fost anunţată de Banca Transilvania în noiembrie 2023, ocazie cu care a atras 500 de milioane de euro.

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi din sud-estul Europei. Ca bancă universală, acoperă toate segmentele de clienţi şi linii de business în sectorul financiar. Are peste 20% cotă de piaţă, 4,3 milioane de clienţi, peste 10.000 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *