July 20, 2024

Selecţionata Slovaciei a învins surprinzător formaţia Belgiei cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe Frankfurt Arena, într-un meci din Grupa E a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania.

”Diavolii roşii”, mereu consideraţi printre favoriţi la turneele finale, au dezamăgit la debut, pierzând în faţa unei ambiţioase echipe a Slovaciei, care a câştigat prin golul lui Ivan Schranz (7).

Belgia a început în forţă şi a avut două ocazii mari în primele cinci minute, ambele ratate de Lukaku. Slovacia a marcat la prima sa acţiune: Doku a pierdut o minge în apropierea careului, Kucka a şutat puternic, Casteels a respins, iar Schranz a reluat din unghi în plasă. Belgia a avut şansa egalării (21), dar Trossard a trimis peste poarta goală, la o minge greşită de Dubravka. Lukaku a mai irosit o şansă în finalul primei reprize (41), singur cu Dubravka.

Belgienii au crezut că au egalat (56), când Lukaku a reluat în plasă mingea trimisă de Onana, la centrarea lui De Bruyne, dar golul a fost anulat pentru ofsaid la atacantul echipei AS Roma. Belgia a mai marcat o dată (86), Lukaku reluând simplu centrarea lui Openda, dar din nou golul a fost anulat de VAR, de data aceasta pentru henţ la Openda.

Belgia a încheiat o serie de 15 meciuri fără înfrângere (10 victorii şi 5 egaluri), ultimul eşec datând de la Cupa Mondială 2022, 0-2 cu Maroc. Dintre cele 15 partide, în zece nu a primit gol.

În celălalt meci al grupei, România a învins Ucraina cu 3-0, luni, la Munchen.

Clasament Grupa E:

România 3 p
Slovacia 3 p
Belgia 0 p
Ucraina 0 p

Următoarele partide din grupă se vor juca vineri 21 iunie, Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16:00), respectiv sâmbătă 22 iunie, Belgia – România (Koln, 22:00).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *