Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afaceriii (FSEGA) din cadrul UBB Cluj-Napoca va deschide miercuri, 27 noiembrie 2028, noua bibliotecă a facultății, eveniment care va avea loc la sediul unității de învățământ superior. La deschidere vor participa Daniel David, rectorul UBB Cluj-Napoca, Răzvan Mustață, decan FSEGA, și Răzvan Sabău, director regional BRD.
Reprezentanții FSEGA anunță că noua biblioteca FSEGA face parte din rețeaua BRD HUBs și că nu este vorba doar de o simplă lansare a unui biblioteci universitare, ci marchează deschiderea HUB-urilor studențești susținute de BRD Groupe Societe Generale care se vor regăsi în 24 de universități din toată țara. După cum informează aceiași reprezentanți, BRD HUBs înseamnă spații în care studiul este mai confortabil și timpul liber este petrecut cu rost, în care se întâlnesc oameni cu aceleași valori și interese și în care studenții își vor putea cultiva curiozitatea. Astfel, peste 100.000 studenți vor avea acces la spații moderne precum amfiteatre, laboratoare, biblioteci, zone de co-working și relaxare și spații multifuncționale în 24 de universități din 12 orașe. BRD HUBs vor găzdui și evenimente diverse care au în centru cele mai importante și relevante teme pentru noile generații.
T.S.