April 19, 2026

Senatoarele PNL Nicoleta Pauliuc și Gabriela Horga au depus în Parlament un amendament la Proiectul de lege privind plata pensiilor private, prin care pacienții oncologici, beneficiari ai programelor naționale de sănătate, precum și bolnavii aflați în stadiu terminal, cu o speranță de viață mai mică de 12 luni, ar putea solicita plata integrală a sumelor acumulate în fondurile private de pensii, sub formă de plată unică.

„Bolnavii de cancer trebuie să aibă posibilitatea de a-și retrage integral banii acumulați în fondurile private de pensii. Amendamentul nostru oferă această opțiune pentru cei aflați în situații critice, când viața lor este măsurată în luni, nu în ani”, a declarat Nicoleta Pauliuc.

În forma actuală a legii, fiecare român poate primi, la cerere, cel mult 30% din economiile sale, o singură dată, înainte de începerea plății pensiilor lunare, fără excepții. Pauliuc explică că modificarea este necesară pentru a nu întârzia accesul la resursele financiare pentru pacienții care au nevoie urgentă de bani pentru tratamente, îngrijire sau sprijin pentru familie.

„Acest amendament nu este doar despre bani. Este despre respect, solidaritate și umanitate. Statul trebuie să fie aliat, nu obstacol, în fața suferinței”, a mai adăugat senatoarea.

Gabriela Horga a subliniat că inițiativa reprezintă un gest de sprijin pentru cei aflați în situații dramatice, oferindu-le acces rapid la resursele lor financiare: „Nu putem lăsa aceste persoane să aștepte ani de zile după niște bani care le aparțin și care le-ar putea aduce sprijin în cel mai greu moment al vieții. Adevărata măsură a unei societăți se vede în felul în care are grijă de cei mai vulnerabili.”

Amendamentul depus de cele două senatoare va fi discutat în Parlament în cadrul procedurilor legislative pentru Proiectul de lege privind plata pensiilor private.

 

Articolul Bolnavii de cancer ar putea solicita plata integrală a fondului de pensie apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *