Am un sentiment de emoție autentică, a declarat vineri, 12 decembrie 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete în vizita efectuată la Centrul de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, de pe strada Louis Pasteur, aflat în faza lucrărilor de finisaj, primul spital public care s-a ridicat cu bani de la minister de la zero, după ultimul construit în Cluj, în anul 1978, Institutul Inimii. Ministru a mărturisit că atunci când discuta despre proiectul centrului, în anul 2022, pe vremea când era secretar de stat, foarte puțini credeau că se va și construi. Noul centru se va deschide în primăvara anului viitor, iar pentru Spitalul Pediatric Monobloc ministru Dragobete a spus că încearcă să găsească surse de finanțare, care se vor cunoaște mai exact după aprobarea bugetului pentru anul 2026. De asemenea, la Spitalul Regional de Urgență Cluj contractul de execuție va putea fi semnat tot anul viitor, în primăvară.
„Este o bucurie să fiu la Cluj”
După aproape 50 de ani de la ultimul spital public construit în Cluj, clujenii vor avea cel mai mare spital public, ridicat de la zero cu fonduri europene și ale ministerului. „Este o bucurie pentru mine să fiu la Cluj și să vizitez cel mai mare spital public construit în Cluj din fondurile ministerului Sănătății, din fonduri europene, de la ridicarea clădirii Institutului Inimii din anul 1978. Infrastructura medicală din Cluj începe să se dezvolte cu fonduri europene. Nu discutăm doar despre această clădire nouă, care este impresionantă și va deveni o emblemă nu doar pentru județul Cluj, ci pentru întreaga țară, deoarece aici va fi poate cel mai mare centru de excelență în neurochirurgie și în bolile cardio și cerebrovasculare din întreaga regiune, discutăm despre multe alte investiții din fonduri PNRR de la ministerul Sănătății prin care Clujul a implementat o serie de proiecte. Vorbim aici de proiectele de reducerea a infecțiilor nosocomiale, dezvoltarea și reabilitarea secțiilor de terapie intensivă de la celelalte unități sanitare din Cluj, extinderea și reabilitarea ambulatoriilor de specialitate, a secțiilor de nou-născuți, un cumul de proiecte investite în ultimii ani prin ministerul Sănătății, atât prin fonduri de stat, cât și europene pentru transformarea înfățișării sistemului de sănătate din Cluj”, a declarat ministrul Alexandru Rogobete.
Acesta i-a felicitat pe toți cei care au sprijinit construirea noului centru: „Vreau să felicit managementul unității sanitare (prof. dr. Claudia Gherman nota. red.), pe domnul profesor Florian, pe toți care au coordonat această investiție. Acest spital face parte din cele opt care au rămas în PNRR tocmai pentru că au un grad avansat de execuție și, în prima parte a anului viitor, va fi dat în folosință. Cei de la Bistrița v-au întrecut de data aceasta pentru că pe 19 decembrie 2025 vom inaugura primul spital construit din PNRR, următorul va fi al dumneavoastră, anul viitor. Nu pot decât să vă felicit pe toți, autoritățile locale pentru că au susținut dezvoltarea acestei unități sanitare”.
„Puțini ne-au dat vreo șansă că putem construi spitale”
Ministrul Alexandru Rogobete s-a arătat emoționat de faptul vizitează la Cluj un spital construit de la zero: „Am un sentiment de emoție pentru că știu acest proiecte din anul 2022, când eram secretar de stat și le coordonam. Atunci erau proiecte pe hârtie. Erau multe discuții, întâlniri, puțini ne-au dat vreo șansă că putem construi spitale noi în România și, astăzi, cu o emoție autentică sunt fericit să văd că pentru prima dată, după Revoluție, în România, se construiesc spitale noi. Și aici este dovada clară că acest lucru se întâmplă, nu poate fi contestat de nimeni. Nu sunt promisiuni, nu sunt proiecte pe hârtie, este realitatea pe care o vedem cu ochii liberi. Mă bucur că am ajuns în acest punct. Mulțumesc proiectantului cu care lucrăm și la alte unități sanitare și care este un profesionist. Mulțumesc mult constructorilor implicați pentru că au stat la masa discuțiilor. Și noi am stat la masa discuțiilor de câte ori a fost nevoie. Am ajuns în acest punct, un punct de inflexiune pentru sistemul de sănătate. În sfârșit după 35 de ani vizităm, vedem spitale construite de la zero.”.
Centrul s-ar putea deschide în luna martie 2026
Neurochirurgul prof. dr. Ștefan Florian, șeful Secției de Neurochirurgie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, a mulțumit ministrului Sănătății pentru prezența la Cluj-Napoca și pentru faptul că s-a preocupat în permanență să sprijine Clujul în realizarea centrului, „un obiectiv esențial pentru regiune”. „Clujul a suferit decenii din cauza lipsei dotării unui centru de patologie cerebrovasculară, iar acum ne aflăm foarte aproape de finalizarea unui asemenea centru”, a afirmat profesorul dr. Ștefan Florian.
Spitalul va dispune de 79 de paturi destinate neurochirurgiei și neurologiei și 26 de paturi de terapie intensivă. „În clădire vor funcționa cât mai curând, de la anul, poate din luna martie, un număr de 79 de paturi destinate neurochirurgiei și neurologiei și 26 de paturi de terapie intensivă destinate de asemenea patologiilor neuro-chirurgicale și neurovasculare. Dotarea principală este cea reprezentată de echipamentele de investigație și tratament neurochirurgical, neurovascular, o sală hibrid cu o suprafață de aproape 70 de metri pătrați, plus alte șase săli de operații destinate procedurilor neurochirurgicale și spațiu destinat imagisticii cu un RMN 3 Tesla, un CT multislice și un angiograful în sala hibrid. Toate dotările vor asigura servicii medicale de cel mai înalt nivel pacienților neurochirurgicali, neurovasculari și sperăm ca în continuare Ministerul Sănătății să fie așa cum a fost până acum, alături de noi, pentru a putea progresa nu doar pentru noi, ci și pentru pacienții care ni se adresează.”, a mai declarat neurochirurgul clujean.
Ministru susține și celelalte spitale dorite de clujeni
Despre construirea Spitalului Pediatric Monobloc, ministrul Sănătății a spus că o susține, că a fost în contact de multe ori cu președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, și autoritățile locale, și că încearcă să găsească soluții de finanțare. Acestea se vor cunoaște exact în trimestrul I al anului viitor, după ce va fi aprobată legea bugetului: „Încercăm să găsim de anul viitor o finanțare din Programul Național de Investiții în Infrastructura de Sănătate care este finanțat printr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiții, în valoare de 13 miliarde de lei. Împrumutul există încă din anul 2022 și, cel mai probabil, va fi reactivat pentru obiectivele de investiții aflate în faza avansată, așa cum este cel de la Cluj. Rămânem în contact. Nu o luați ca o promisiune, analizăm toate variantele. Încercăm să sprijinim această construcție importantă”.
De asemenea, legat de Spitalul Regional de Urgență Cluj, ministrul Sănătății a afirmat că spre deosebire de spitalul de la Craiova care se află în faza de construcție, la nivel de etaj 1, de spitalul de la Iași, unde s-a semnat contractul de execuție și în luna ianuarie vor începe lucrările efective, spitalul de la Cluj a fost ultimul care a început licitația pentru execuția lucrărilor de construcție, înregistrându-se o contestație. După ce câștigătorul licitației va fi cunoscut, cel mai probabil, în martie-aprilie, va putea fi semnat contractul de execuție.
În vizita pe șantier, ministrul Alexandru Rogobete a fost însoțit de neurochirurgul prof. dr. Ștefan Florian, prof. dr. Claudia Gherman, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, prof.univ.dr. Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, autorități locale și județene, medici și reprezentanții firmei de construcții.
Tia SÎRCA
Articolul Centrul de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară de la Cluj, spital „emblemă” pentru întreaga țară apare prima dată în ziarulfaclia.ro.