November 19, 2025

Socio-antropologul dr. Silviu G. Totelecan, șeful Sectorului de Sociologie, Științe Economice și Juridice al Departamentului de Cercetări Socio-Umane din cadrul Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române, a fost ales secretar general al Societății Sociologilor din România, pentru o perioadă de trei ani, anunță reprezentanții Academiei Române Filiala Cluj-Napoca. Din anul 2023 și până în prezent, cercetătorul Silviu G. Totelecan a fost vicepreședintele aceleiași organizații profesionale, care reunește cercetători, cadre didactice și specialiști din domeniul sociologiei și altor științe sociale din întreaga țară.

După cum precizează sursele citate, Silviu G. Totelecan este absolvent al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (Facultatea de Istorie și Filosofie, Secția Sociologie) și al Facultății de Drept a Universității „Bogdan Vodă”, având o formație interdisciplinară solidă, reflectată în activitatea sa de cercetare axată pe dialectica global-local, sociologia comunităților, socio-antropologia instituțiilor europene, sociologia artei vizuale contemporane, antropologia cunoașterii, munca și proprietatea intelectuală, relația socialului cu tehnologicul, sociologia digitalului, socio-antropologie urbană și rurală, fenomenologie și hermeneutică socială. De asemenea, a coordonat programe și granturi de cercetare naționale și internaționale, fiind implicat activ în dezvoltarea domeniului sociologiei și în promovarea colaborărilor transdisciplinare.

De-a lungul carierei sale, cercetătorul clujean s-a evidențiat în activitatea științifică intensă, concretizată în volume și articole publicate, dar și prin participări la conferințe internaționale de prestigiu, precum și prin implicarea în comitete editoriale și în organizații profesionale de renume (European Society for Rural Sociology, Group de Burges). „Recunoscut pentru contribuțiile sale în sociologia generală și pentru abordarea interdisciplinară a fenomenelor sociale, a fost distins în 2019 cu Diploma și Medalia „George Barițiu” ale Academiei Române. În prezent, cercetările sale explorează teme precum performativitatea socială, antropologia cunoașterii și transformările muncii intelectuale în era digitală, confirmându-l drept una dintre cele mai importante voci ale cercetării sociale din România.”, arată aceiași reprezentanți.

sursă foto: Academia Română Filiala Cluj-Napoca

T.S.

Articolul Cercetătorul Silviu G. Totelecan, ales secretar general al Societății Sociologilor din România apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *